Barcelona a rămas fără un jucător important! S-a accidentat la Cupa Mondială și va lipsi câteva săptămâni

Frenkie de Jong, mijlocașul olandez al echipei de fotbal FC Barcelona, a suferit o ruptură a ligamentului colateral medial de la genunchiul drept și va fi indisponibil timp de câteva săptămâni, a anunțat clubul spaniol, citat de AFP.

Lamine Yamal, Frenkie de Jong

Credit imagine: Getty Images

"Examenele medicale la care a fost supus Frenkie de Jong au confirmat o ruptură a ligamentului colateral medial de la genunchiul drept", a scris Barcelona într-un comunicat publicat pe rețelele sale de socializare.
Clubul catalan a adăugat că jucătorul în vârstă de 29 de ani "își va continua tratamentul sub supraveghere medicală în următoarele săptămâni, în funcție de progresul său".
Răspunzând pe Instagram la numeroasele speculații despre starea sa, Frenkie de Jong a clarificat că s-a accidentat la genunchi în timpul Cupei Mondiale 2026, la care a participat cu selecționata Olandei.
"După primele examinări, medicii (n.r. echipei naționale olandeze) mi-au spus că este o accidentare minoră și că nu se va agrava dacă aș continua să joc", a explicat el, citat de Agerpres.
Dar testele efectuate de staff-ul medical de la FC Barcelona la întoarcerea sa din vacanță ''au arătat că accidentarea a fost mai gravă decât se credea inițial", a adăugat de Jong, precizând că nu este necesară nicio intervenție chirurgicală în acest moment.
La Cupa Mondială 2026, Frankie de Jong a evoluat în toate cele patru meciuri ale selecționatei Oranje, până la eliminarea acesteia în optimile de finală în fața Marocului, la lovituri de departajare, pe 29 iunie.
În sezonul trecut, olandezul a ratat câteva săptămâni de competiție, între sfârșitul lunii februarie și mijlocul lunii aprilie, din cauza unei leziuni musculare la piciorul drept, suferită în timpul antrenamentului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo