Jose Mourinho a stabilit 6 reguli care trebuie respectate cu sfințenie la Real Madrid! Ce riscă cei care le încalcă
Eurosport on GoogleJose Mourinho (63 de ani) a început să transforme atmosfera de la Real Madrid, iar primele sale măsuri vizează disciplina și rutina zilnică a fotbaliștilor. Tehnicianul portughez le-a transmis jucătorilor un set de reguli pe care trebuie să le respecte indiferent de statutul pe care îl au în vestiar.
José Mourinho en la pretemporada del Real Madrid
Credit imagine: Getty Images
Jose Mourinho a venit cu reguli noi legate de disciplina de la Real Madrid, iar schimbările ating domenii precum alimentația, programul de la baza de pregătire și recuperarea celor care se confruntă cu probleme medicale.
Una dintre principalele cerințe impuse de portughez este legată de punctualitate. Fotbaliștii trebuie să fie prezenți la Valdebebas cu cel puțin o oră înaintea antrenamentului, fără excepții.
Cei care întârzie nu vor fi sancționați financiar. În schimb, aceștia vor trebui să efectueze o ședință suplimentară în sala de forță, separat de colegii lor.
Mourinho a intervenit și în ceea ce privește alimentația. Potrivit presei spaniole, citate de GSP, jucătorii nu mai au libertatea de a-și alege după bunul plac micul dejun sau gustările, acestea fiind stabilite în avans de club.
Noul antrenor al lui Real Madrid acordă o atenție specială și recuperării jucătorilor indisponibili. Aceștia sunt obligați să se prezinte la baza de pregătire de două ori pe zi, dimineața și după-amiaza, pentru programul de recuperare.
Jose Mourinho vrea disciplină la Real Madrid
Fotbaliștii își pot păstra colaborarea cu preparatorii sau antrenorii personali, însă orice program individual trebuie să fie coordonat și monitorizat de stafful tehnic al lui Real Madrid.
O altă schimbare importantă privește mesele. Mourinho își dorește ca jucătorii și membrii staffului să ia masa împreună la baza de pregătire, astfel încât grupul să funcționeze după aceleași principii.
Prin noul set de reguli, Mourinho urmărește să creeze un cadru în care disciplina să fie aceeași pentru toți și să nu existe tratamente preferențiale în funcție de numele sau statutul unui fotbalist.
În penultimul amical, Real Madrid a remizat, 2-2, cu Fiorentina, echipa la care evoluează Radu Drăgușin. Într-o nouă partidă de verificare pentru madrileni aceștia au învins Ferencvaros, scor 2-1.
Înaintea debutului oficial, Real Madrid mai are programate meciuri de pregătire cu Deportivo La Coruna și Schalke. Primul joc oficial al sezonului va fi în deplasare, împotriva lui Espanyol.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)