Julian Alvarez a fost inclus în lotul lui Atletico Madrid pentru meciul cu Villarreal! Fanii lui Atleti "de abia așteaptă" revederea cu atacantul

Eurosport on Google

Fotbalistul argentinian Julian Alvarez, dorit de FC Barcelona, va reveni în lotul echipei Atletico Madrid pentru meciul de duminică din La Liga împotriva celor de la Villarreal, a confirmat sâmbătă antrenorul Diego Simeone.

Julian Alvarez, Atletico de Madrid

Credit imagine: Getty Images

"Julian? Da, va face parte din lot pentru meciul de mâine, este într-o formă mai bună. Desigur, încă lucrează pentru a-şi recăpăta forma fizică deplină, la fel ca toţi coechipierii săi", a declarat Simeone într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Atacantul argentinian, principala ţintă a Barcelonei pentru a-l înlocui pe polonezul Robert Lewandowski, este considerat netransferabil de către directorul executiv al clubului, Miguel Angel Gil Marin, care refuză să-l vândă rivalei catalane.
El nu a fost inclus în lot miercuri pentru primul meci al lui în La Liga, împotriva celor de la Malaga, întrucât efectuase doar câteva antrenamente după revenirea sa târzie din vacanţă, la trei săptămâni de la înfrângerea suferită în finala Cupei Mondiale din 2026 în faţa Spaniei.
CITEȘTE ȘI:

Julian Alvarez este în lotul lui Atletico Madrid pentru meciul cu Villarreal

Jucătorul în vârstă de 26 de ani a fost huiduit pe stadionul Metropolitano şi insultat de mai mulţi suporteri din cauza dorinţei sale, exprimate deschis, de a părăsi clubul. Acum, când va fi alături de întreaga echipă, fanii lui Atleti pregătesc o nouă reacție virulentă la adresa atacantului.
Simeone, care afirmase la acea vreme că are "cel mai mare respect" pentru suporterii săi, a precizat sâmbătă că nu aprobă nicio insultă sau lipsă de respect la adresa fostului atacant al lui Manchester City, care rămâne un jucător-cheie pentru el.
"Julian este un jucător extrem de important pentru atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus ca echipă. Avem nevoie de el şi vom avea grijă de el", a declarat acesta. Întrebat în trei rânduri, antrenorul Barcelonei, Hansi Flick, a refuzat să discute despre telenovela Alvarez, precizând că nu doreşte să vorbească despre jucători de la alte echipe.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo