Julian Alvarez și agentul său, făcuți praf de o legendă a lui Atletico! "De rahat! Au gestionat groaznic situația"

Eurosport on Google

Atletico Madrid a debutat cu o victorie în noul sezon de La Liga, Julian Alvarez fiind unul dintre marii absenți ai partidei cu Malaga, de pe teren propriu. Fostul jucător legendar al clubului rojiblanco, Kiko Narvaez, a vorbit despre situația atacantului argentinian, evidențiind unde a greșit fotbalistul, dar și cât de prost a gestionat totul agentul său.

Julian Alvarez, la antrenamentele lui Atletico Madrid

Credit imagine: Getty Images

Atletico Madrid s-a impus aseară, în primul meci din noul sezon de La Liga, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 în fața celor de la Malaga. Unul dintre marii absenți din lotul lui Diego Simeone pentru această partidă a fost Julian Alvarez.
Argentinianul, care s-a aflat în centrul atenției în această vară, după ce a spus că vrea să plece de la club, a fost exclus din lot pentru că a revenit la antrenamente abia pe 10 august, nefiind încă în cea mai bună formă.
În ciuda anunțului făcut de Simeone despre Alvarez, presa din Spania a continuat să facă tot felul de presupuneri despre viitorul argentinianului, anunțând printre altele aseară că acesta nu intenționează să se prezinte la antrenamentele de astăzi, lucru care s-a dovedit a fi fals.
Situația în care se află atât Alvarez, cât și clubul de pe Metropolitano a fost comentată în ultimele ore de fostul jucător legendar al madrilenilor, Kiko Narvaez. Acesta a criticat dur modul în care agentul atacantului a gestionat situația, ​​numind tentativa de transfer la Barcelona drept cea mai proastă posibilă.
Kiko a explicat cum ar fi trebuit să reacționeze Alvarez în momentul în care a fost abordat de către cei de la Barcelona și a făcut o comparație între argentinian și Neymar, subliniind că Julian nu are caracter.

Julian Alvarez și agentul său, făcuți praf de Kiko

"Fotbalul este despre sentiment și pasiune. Și nu-ți place să fii tratat ca un gunoi. Există tot felul de moduri de a pleca, pentru că este perfect legitim ca cineva să vrea să plece, dar trebuie să știi cum să pleci.
Vă spun chiar acum, dacă există un premiu pentru cel mai bun agent din lume, al lui Julian nu va fi printre cei 500 de candidați la câștigarea lui. Pentru că nu poți gestiona mai rău de atât un potențial transfer la un alt club.
De ce? Pentru că e evident că atunci când vrei să mergi la un club – și mă pun în pielea lui Julian Alvarez –, dacă îmi spun: 'Hei Kiko, avem nevoie de un gest de la tine, vrei să vii la Barça?', eu aș spune: 'Da, vreau să merg, e visul meu. Bine, dar ai bani?'.
'Ei bine, nu, avem 100 de milioane'. 'Dar Atlético nu o să ceară atât, o să ceară cel puțin 150'. 'Oh, nu, nu putem merge atât de departe'. 'Ei bine, nu o să fac niciun gest. Mai ales nu în timpul unei Cupe Mondiale, spunând că vreau să-mi îndeplinesc un vis și să plec de aici'.
Pentru mine, aceasta a fost greșeala gravă și este ceea ce va determina dacă Julian Alvarez va fi iertat. Va avea repercusiuni și asupra a ceea ce se întâmplă în teren, pentru că nu este un jucător cu prea mult caracter.
Nu este Neymar care, dacă i s-ar fi întâmplat asta, ar fi început un meci cerând 50 de mingi, indiferent dacă a fost faultat sau nu. Avem sentimentul că lui Julian îi lipsește o anumită trăsătură de personalitate sau caracter.
Acest lucru ar putea fi în detrimentul lui Atletico de Madrid. De aceea, nu am nicio îndoială că va fi susținut în vestiar dacă va rămâne, dar pentru o vreme va culege ceea ce a semănat. Julian și anturajul său au gestionat groaznic situația", a declarat Kiko Narvaez, citat de Mundo Deportivo.

Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo