"O să îl mănânc de viu!" Lamine Yamal, declarație de război pentru noul jucător transferat de Real Madrid
Lamine Yamal va evolua în această seară, de la ora 22:00, în duelul dintre Spania și Austria, încercând să-i ajute pe iberici să se califice în optimile de finală ale Cupei Mondiale. Înainte de acest meci, puștiul Barcelonei a reaprins confruntarea din El Clasico și a făcut o declarație războinică la adresa lui Marc Cucucrella, noul transfer al lui Real Madrid.
Prezentarea echipelor de la Campionatul Mondial 2026 - Spania
Sursa video: SNTV
Lamine Yamal a lansat primele înțepături înaintea viitoarelor dueluri cu Marc Cucurella, după transferul fundașului la Real Madrid. Cei doi sunt colegi la naționala Spaniei și vor juca în această seară pentru calificarea în optimile Campionatului Mondial, însă din noul sezon vor deveni adversari direcți în El Clasico.
Mutarea lui Cucurella de la Chelsea la Real Madrid, realizată în timpul Cupei Mondiale din 2026, a atras atenția întregii lumi fotbalistice. Fundașul stânga, format la academia Barcelonei, a fost transferat pentru aproximativ 47,5 milioane de lire sterline, la care se pot adăuga încă 4 milioane sub formă de bonusuri. Contractul semnat cu madrilenii este valabil pe o perioadă de șase ani.
Transferul promite dueluri spectaculoase între Cucurella și Yamal, care se vor întâlni frecvent pe aceeași bandă a terenului în confruntările dintre Barcelona și Real Madrid.
Extrema Barcelonei a recunoscut că așteaptă cu entuziasm primele confruntări cu noul fundaș al rivalei și nu a ratat ocazia de a-l provoca într-o manieră amicală.
Aflat în cantonamentul naționalei Spaniei înaintea meciului din optimile Cupei Mondiale împotriva Austriei, fotbalistul de 18 ani a declarat, într-un interviu acordat postului Cope, că schimbul de replici dintre el și Cucurella a început deja, sugerând că rivalitatea dintre cei doi se va muta curând și pe teren.
"Uite, i-am spus că va începe primul meci ca titular, dar din al doilea va fi deja pe bancă... pentru că o să-l mănânc de viu", pentru COPE și citat de Goal.com.
Programul din La Liga a fost tras la sorți
Oficialii campionatului Spaniei au stabilit marți seara programul pentru sezonul 2026/27, care va începe la jumătatea lunii august.
În prima etapă, Barcelona, Atletico și Real Madrid vor începe noua stagiune pe teren propriu, urmând să le înfrunte pe Athletic Bilbao, Malaga, respectiv Real Sociedad.
Primul derby dintre cele 3 echipe de top din La Liga le va pune față în față pe Atletico și Real Madrid, pe Metropolitano, în ultima etapă din septembrie. Returul va avea loc în aprilie, pe Bernabeu.
Ulterior, în octombrie, "galacticii" vor merge pe terenul Barcelonei pentru primul El Clasico din acest nou sezon, returul de la Madrid urmând să se dispute în mai 2027.
Apoi, Barcelona va juca în deplasare cu echipa lui Diego Simeone la începutul lunii noiembrie, în timp ce returul de pe Camp Nou este programat pentru luna februarie.
Ionuț Radu și Andrei Rațiu și-au aflat programul din La Liga
În ceea ce privește echipele românilor Ionuț Radu și Andrei Rațiu, acestea vor începe noul sezon cu adversare care au terminat pe locuri mai slabe în stagiunea anterioară. Celta Vigo va juca în prima etapă acasă cu Osasuna, în timp ce Rayo Vallecano se va deplasa la jumătatea lunii august pe terenul celor de la Sevilla.
Echipa lui Ionuț Radu va înfrunta Real Madrid în deplasare la finalul lunii noiembrie, iar în decembrie, la distanță de două săptămâni, se va duela cu Barcelona în deplasare și Atletico Madrid acasă.
De cealaltă parte, formația lui Andrei Rațiu va juca ceva mai devreme cu Barcelona, în deplasare, la final de august, și cu Real Madrid, la jumătatea lunii septembrie, tot în deplasare, în timp ce duelul cu Atleti va avea loc în prima etapă din 2027.
Celta Vigo și Rayo Vallecano vor sta față în față la începutul lunii noiembrie, pe Campo de Futbol de Vallecas, și la jumătatea lunii februarie 2027, pe Estadio de Balaidos.
Campionatul Mondial de fotbal din 2026 are loc în perioada 11 iunie - 19 iulie și este transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
FC Barcelona
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4014.png)
27.08
Athletic Club
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4011.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)