Real Madrid, transfer în miez de noapte! A plătit clauza de reziliere pentru cel mai bun tânăr jucător din La Liga
Publicat 31/07/2026 la 07:25 GMT+3
După ce Gonzalo Garcia şi Cesar Palacios au fost transferaţi de la Real Madrid la Fulham, Florentino Perez a reuşit, în miez de noapte, să aducă un înlocuitor pentru atacantul care a luat drumul Premier League. "Galacticii" au plătit clauza de reziliere pentru Carlos Espi, cel mai bun tânăr jucător din La Liga în ultimul sezon.
Carlos Espi (Levante)
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid avea nevoie să renunţe la doi jucători înainte de a finaliza transferurile lui Yan Diomande şi Rodri, probabil ultimele două mari "tunuri" într-o fereastră de mercato perfectă. Sub comanda lui Mourinho au ajuns deja Denzel Dumfries, Konate, Bernardo Silva şi Cucurella.
Pentru a respecta fair-playul financiar, Florentino Perez trebuia să vândă, iar o mână de ajutor i-a fost oferită de Alvaro Arbeloa. Chiar dacă nu a avut rezultate la Madrid ca antrenor, nereușind să cucerească vreun trofeu după un sezon tulbere de sezon, în care echipa a fost condusă în prima parte a lui de Xabi Alonso, tânărul antrenor iberic s-a folosit de oportunitatea numită Real ca de o rampă de lansare.
În consecinţă, el a prins un neaşteptat contract în Premier League, cel mai tare campionat al lumii, la Fulham. Cum englezii "pun la bătaie" cele mai mari sume din fotbal pentru mutări, Arbeloa are pe mână un buget generos şi a preferat să cheltuie o parte din acesta pentru aducerea a doi fotbalişti pe care îi ştie foarte bine: Gonzalo Garcia şi Cesar Palacios.
Doar că Mourinho avea nevoie de un înlocuitor pentru Gonzalo Garcia, Endrick nefiind suficient ca variantă de rezervă a lui Mbappe. În consecinţă, azi-noapte, Florentino Perez a decis să achite clauza de reziliere pentru Carlos Espi, cifrată la 25 de milioane de euro. Vârful de 21 de ani era foarte aproape de Premier League, motiv pentru care gruparea blanco s-a mişcat foarte rapid.
Concret, potrivit presei spaniole, între momentul primelor discuţii despre oportunitatea semnării vârfului şi concretizarea mutării au trecut doar două ore. Espi va efectua vizita medicală azi în capitala Spaniei, apoi îşi va pune semnătura pe un contract cu Real.
Sezonul trecut a fost unul excelent pentru Espi, el reuşind 13 goluri în toate competiţiile, deşi nu a putut evolua constant, având ceva probleme în prima parte (doar 27 de meciuri jucate şi puţin peste 1400 de minute). Produs al Academiei lui Levante, tânărul atacant e un adevărat "turn de control", măsurând 194 cm.
În martie, Espi a fost desemnat jucătorul lunii în La Liga, pentru ca la finalul stagiunii să fie desemnat cel mai bun tânăr jucător din campionatul Spaniei (premiu câştigat în ultimele sezoane de Lamine Yamal, care în 2025-2026 a fost desemnat cel mai bun jucător din La Liga).
Gonzalo Garcia şi Cesar Palacios, transferaţi de la Real Madrid la Fulham
Pe atacantul de 22 de ani, care a impresionat la Mondialul Cluburilor de vara trecută (4 meciuri în 6 partide pentru Real), gruparea londoneză va plăti 40 de milioane de euro, anunţă Marca. Mai mult, Real Madrid păstrează 30% din drepturile lui federative, astfel că, dacă vârful va "exploda" şi va fi vândut pe o sumă mare, clubul blanco va mai încasa o sumă importantă. Conform lui Fabrizio Romano, formaţia de pe Bernabeu va mai primi şi două milioane de euro, sub formă de bonusuri, în funcţie de performanţele jucătorului.
În ceea ce îl priveşte pe Palacios, acesta era unul dintre favoriţii lui Arbeloa de pe vremea când antrena echipa a doua a Realului. El l-a debutat la prima echipă a lui Real în iarnă, după ce a fost înscăunat pe Bernabeu, mijlocașul strângând 5 partide în tricoul blanco. Odată cu venirea lui Mourinho, fotbalistul de 21 de ani nu ar mai fi primit şanse, astfel că are ocazia să strălucească în Premier League, sub comanda unui tehnician care l-a ghidat mai mulţi ani. În schimbul lui, sursa citată notează că Fulham a plătit 10 milioane de euro, asigurându-şi astfel 70% din drepturile federative ale fotbalistului.
Ca atare, prin Arbeloa, Fulham a trimis 50 de milioane de euro spre Madrid pentru cei doi jucători, dar şi posibile alte cecuri în viitor, la revânzarea fotbaliştilor.
40 de milioane plătise Fulham anul trecut pentru Kevin, brazilianul adus de la Șahtior Donețk, record absolut pentru clubul din capitala Angliei. Venirea lui Gonzalo Garcia înseamnă egalarea celui mai scump transfer din istoria londonezilor.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo