Revoluție în fotbal! După Premier League, și La Liga va adopta regula drastică împotriva tragerilor de timp

Competițiile de top din Europa se pregătesc pentru sezonul 2026/27, care va începe în cea de-a doua jumătate a lunii august. Cu mai puțin de o lună înaintea primelor dueluri, presa internațională a anunțat că organizatorii Premier League și La Liga pregătesc introducerea unei reguli drastice împotriva tragerilor de timp, care ar putea lăsa echipele în inferioritate numerică pentru un minut.

Thibaut Courtois

Credit imagine: Getty Images

Sezonul 2026/27 va începe în cele mai tari campionate din Europa în a doua jumătate a lunii august, La Liga urmând să ia startul în weekend-ul 15-16 august, în timp ce meciurile din prima etapă a Premier League se vor disputa în perioada 21-24 august.
Cu mai puțin de o lună înainte de startul competițiilor de top de pe continent, presa internațională a anunțat că oficialii mai multor ligi naționale pregătesc introducerea unei noi reguli începând cu stagiunea 2026/27.
Aceasta va avea scopul de a reduce tragerile de timp cauzate de presupusele accidentări ale portarilor. Goalkeeper-ii au căpătat în ultimii ani obiceiul să acuze frecvent probleme medicale, obligându-i pe arbitri să întrerupă jocul pentru a permite intervenția echipei medicale, pauza creată dându-le antrenorilor ocazia de a transmite indicații tactice jucătorilor.
Acest lucru nu se întâmplă atunci când un jucător de câmp are nevoie de îngrijiri medicale, el fiind scos în afara terenului în timp ce coechipierii săi continuă jocul. Pentru a elimina diferența de tratament dintre fotbaliști și pentru a evita tragerile de timp, va fi aplicată noua regulă.

Premier League și La Liga pregătesc o regulă drastică împotriva tragerilor de timp

Inițial a fost anunțat că aceasta va fi introdusă în Premier League, iar acum jurnaliștii de la Marca au scris că ea va fi aplicată și în La Liga. Noua regulă impune eliminarea unui jucător de câmp pentru un minut, după momentul în care portarul primește acceptul de a reveni pe teren.
Astfel, dacă arbitrul solicită intervenția fizioterapeutului pentru un portar, echipa respectivă va fi obligată să joace timp de un minut în inferioritate numerică. Antrenorul va avea la dispoziție 10 secunde pentru a desemna un jucător de câmp care să părăsească terenul.
În cazul în care, în intervalul stabilit, nu este făcută o alegere, căpitanul echipei va fi cel care va ieși automat de pe teren pentru acel minut.
Regula va fi testată, în premieră, în weekend-ul care vine, în duelul dintre Tranmere Rovers și Rochdale, meci contând pentru preliminariile Cupei Ligii Angliei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo