Lamine Yamal a făcut senzaţie în Columbia, unde îşi petrece vacanţa

Campionul mondial Lamine Yamal a făcut senzaţie marţi, cu vizita sa în oraşul columbian Cartagena de Indias, unde a ajuns să-şi petreacă vacanţa după ce a câştigat Cupa Mondială 2026 cu echipa Spaniei, scrie EFE.

Spanien-Star Lamine Yamal bei den Feierlichkeiten nach dem WM-Finale

Credit imagine: Getty Images

''Lamine Yamal, vedetă mondială a fotbalului, recent încoronat campion mondial cu Spania şi vedetă a Barcelonei, este în vacanţă la Cartagena. Vedetele sportive aleg cel mai frumos oraş din America Latină. Cartagena va fi întotdeauna, întotdeauna o idee excelentă'', a declarat primarul oraşului Cartagena, Dumek Turbay Paz, pe contul său de socializare.
Fotbalistul a fost văzut plimbându-se pe străzile din centrul istoric al oraşului columbian, însoţit de echipa sa de securitate, care l-a protejat de un grup de fani care s-au apropiat de spaniol pentru a-i face fotografii.
Mai mulţi fani au postat videoclipuri cu Lamine Yamal părăsind hotelul său, îmbrăcat într-un tricou alb şi pantaloni scurţi maro, şi salutând vizitatorii care aşteptau să vadă tânăra vedetă a fotbalului. De când Spania a fost încoronată campioană a Cupei Mondiale pe 19 iulie împotriva Argentinei, jucătorii echipei naţionale au plecat în vacanţe în diverse destinaţii turistice.
Jucătorul Barcelonei, în vârstă de 19 ani, a distribuit recent fotografii din vacanţa sa cu familia şi partenera sa.
Cartagena este unul dintre cele mai vizitate oraşe din Columbia şi, de fapt, are o moştenire europeană care se leagă bine de Spania, cu destinaţii care atrag foarte mult călătorii spanioli prin cultura, istoria şi gastronomia lor.
Sursa: Agerpres

Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo