Crescut la Academia lui PSG, Chesneau s-a văzut anul trecut într-o situaţie dificilă, la 21 de ani. Deşi iniţial oficialii parizieni discutaseră cu el despre un contract de profesionişti, acest lucru nu s-a concretizat, iar francezul cu origini tunisiene a fost nevoit să îşi caute altă echipă.
După ce a dat probe de joc la mai mult formaţii, Chesneau a ajuns în România, în liga secundă, spre surprinderea francezilor.
"De la PSG la divizia a doua din România. Traiectoria amuzantă a lui Thomas Cheseanu", e titlul dat de cei de la Le Parisien într-un material dedicat goalkeeperului.
Premier League
United a renunțat la Rice și pregătește transferul anului. Mutarea care o face cea mai bună din lume
ACUM O ORĂ
"Tânărul portar care nu a fost reținut de clubul parizian, în ciuda promisiunii unui contract, joacă acum într-o suburbie a Bucureștiului. Și ar putea apăra în curând culorile României", mai notează Le Parisien.

Drama lui Chesneau: PSG a "uitat" ce a promis

Portarul a recunoscut că a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, după ce PSG l-a dezamăgit, însă nu a dezarmat. A înţeles că trebuie să o ia de jos şi să arate că oficialii campioanei Franţei au greşit nerespectându-şi promisiunea. "Sunt foarte fericit pentru că am luat-o de jos, așa voi putea arăta ce pot", a explicat portarul, nu înainte de a dezvălui cum a ajuns să fie liber de contract.
"Trebuia să semnez contractul cu PSG, dar totul s-a blocat. Am fost informat că s-au răzgândit și au decis să îl aducă pe Bulka. A fost alegerea lor, dar m-a durut. Eram la finalul sezonului și nu puteam face nimic, toată lumea era în vacanță, nu mai aveam nimic. Am avut momente foarte grele. Mă întrebam dacă va mai crede cineva în mine. M-am gândit să mă las dacă nu găsesc nimic în acea vară. Din fericire, am fost ajutat de părinți, iubită și agent", a povestit Chesneau, pentru Le Parisien.
Probabil Chesneau nu va fi vreodată o soluţie pentru naţionala României, însă francezii vorbesc despre această posibilitate, considerând, probabil, că nivelul fotbalului românesc e unul atât de scăzut încât orice jucător din Hexagon se poate impune foarte uşor.
"Învață limba română și vrea să facă pașii necesari pentru obținerea cetățeniei. Teoretic, va putea fi eligibil pentru naționala României, dat fiind că singura sa selecție la naționala Franței a fost la echipa U16, în urmă cu șase ani", susține Le Parisien.
Liga
Gerard Pique, după egalul de la Cadiz: "Încă putem să ne batem la titlu în acest sezon"
ACUM O ORĂ
Bundesliga
Julian Nagelsmann a vorbit pentru prima oară de transferul care ar face din Bayern echipa perfectă
ACUM 2 ORE