Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Liverpool - Arsenal 0-0 | Greu fără Salah și Mane în atac. Echipa lui Klopp, un singur șut pe poartă

Andrei Nicolae

Publicat 13/01/2022 la 23:54 GMT+2

Liverpool și Arsenal au terminat fără goluri prima manșă din semifinalele Cupei Ligii (0-0). Returul va avea loc peste o săptămână pe Emirates. Chelsea este deja calificată în finală.

Alexander-Arnold y Martinelli luchan por el balón (Liverpool- Arsenal, Carabao Cup)

Credit imagine: Getty Images

Fără Mo Salah și Sadio Mane în ofensivă, Liverpool este o echipă bună, dar în niciun caz cu pretenții la titlu în Anglia. Fără cei doi jucători la dispoziție, plecați la Cupa Africii pe Națiuni (CAN), trupa lui Jurgen Klopp a fost departe de acel 4-0 din toamnă, din partida tur în Premier League, desfășurată tot pe Anfield. Ca nivel de joc și ocazii create, nu s-a apropiat nici de acel meci nebun cu Arsenal din 2019, tot în Cupa Ligii, încheiat cu 5-5, când managerul german a trimis în teren multe rezerve.
Deși a jucat în superioritate numerică încă din minutul 24, după eliminarea lui Granit Xhaka, Liverpool a tras primul șut pe spațiul porții abia în finalul partidei! Arsenal a închis foarte bine culoarele, iar la final a obținut un egal cât o victorie, având în vedere că returul se va disputa peste o săptămână, pe teren propriu (scor 0-0).

Liverpool și Arsenal au trimis în teren echipe puternice

Atât Jurgen Klopp, cât și Mikel Arteta au trimis în teren cu această ocazie tot ce au avut mai bun la dispoziție. Jucătorii lui Liverpool care au fost afectați în ultima vreme de coronavirus, precum Alexander-Arnold, Firmino, Fabinho, Van Dijk, au fost în teren.
De partea cealaltă, Arsenal nu a ținut cont de faptul că în weekend are derby mare cu Tottenham pentru locul 4 și a mizat de asemenea pe tot ce a avut mai bun. Și în tabăra londonezilor au fost câteva absențe notabile. Partey este plecat și el la CAN, iar Smith-Rowe și Odegaard, doi dintre oamenii cheie care au impresionat în ultima vreme, au lipsit din cauza problemelor medicale, ultimul fiind în izolare.
Liverpool – Arsenal 0-0
Liverpool: Allison; Alexander-Arnold (N. Williams, 75), Matip (Gomez, 75), Van Dijk, Robertson; Henderson, Fabinho (Oxlade-Chamberlain, 75), Milner (Jones, 61); Minamino, Firmino, Jota.
Arsenal: Ramsdale; Soares (Chambers, 11), Gabriel, White, Tierney; Xhaka, Lokonga; Saka (Tavares, 81), Lacazette, Martinelli; Nketiah (Holding, 28).
Liverpool încearcă să se califice într-o finală a Cupei Ligii după o pauză de 6 ani. Are 8 titluri câștigate până acum, dar ultimul a fost obținut în urmă cu 10 ani. Arsenal a jucat în finala Cupei Ligii pentru ultima dată în 2018, iar ultimul trofeu l-a câștigat în 1993. În total, londonezii au doar două trofee.
Chelsea s-a calificat deja în finala programată la sfârșitul lunii februarie, după 2-0 și 1-0 cu Tottenham.
Premier League 14-16 ianuarie 2022
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo