Manchester United este prima formație de top din Premier League care a părăsit Cupa Ligii Angliei. "Diavolii" aveau una scendent moral în fața celor de la West Ham, pe care îi invinseseră cu 2-1 în precedenta etapă din Premier League, meci în care ciocănarii au ratat un penalty în prelungiri.
Setea de revanșă a oamenilor lui David Moyes s-a văzut din plin, iar Lanzini a deschis scorul pe Old Trafford încă din minutul 9. Solskjaer și-a menajat o mare parte a titularilor, Cristiano Ronaldo numărându-se și el printre absenți, iar acest lucru s-a văzut pe teren.
Chiar dacă United a dominat teritorial și a avut câteva șanse bune de a marca prin Lingard, Sancho sau Greenwoood, elevii lui Solskjaer nu au găsit drumul spre gol și s-a terminat 0-1. United ratează așadar primul obiectiv al sezonului și chiar dacă e cel mai puțin însemnat, moralul echipei poate fi afectat după un asemenea insucces.
Premier League
"Ronaldo nu e nici măcar în top 5!" Starul lui United, făcut praf de un fost atacant de la Real
ACUM 18 MINUTE
https://i.eurosport.com/2021/09/20/3223723.png

Solskjaer, încă o șansă ratată de a cuceri primul trofeu cu United

Prin urmare Solskjaer ratează din fașă încă o șansă de a cuceri un trofeu la cârma lui Man United. Această ediție a Cupei Ligii a fost a 18-a competiție pe care norvegianul o abordează în calitate de antrenor al "diavolilor", fără a reuși niciodată să pună mâna pe un trofeu.
În schimb, pentru West Ham a fost o victorie istorică, prima pe Old Trafford după o pauză de 14 ani, perioadă în care cele două echipe s-au întâlnit de 17 ori pe legendara arenă a lui Man United.
Manchester United are ocazia să se revanșeze în fața fanilor peste numai 2 zile. "Diavolii" vor juca acasă contra celor de la Aston Villa în etapa a 6-a din Premier League, meci care va fi transmis în premieră pe Eurosport 1 și Eurosport Player sâmbătăt, de la ora 17:15.
https://i.eurosport.com/2021/09/20/3223565.jpg
Premier League
Gary Neville a dat de pământ cu vedetele lui Man United! Care e marea problemă a "diavolilor"
ACUM 21 MINUTE
Liga
Marile cluburi europene vor să-i dea lovitura Barcelonei! Ce echipă i-a făcut deja o ofertă lui Fati
ACUM O ORĂ