Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Newcastle, pentru a doua oară în istorie în finala EFL Cup! Sezon de vis pentru echipa lui Eddie Howe

Bianca Dumitru

Publicat 31/01/2023 la 23:53 GMT+2

Newcastle a obținut în această seară, pe teren propriu, calificarea în finala EFL Cup, după ce a învins-o pe Southampton cu scorul de 2-1 (3-1 la general).

Sean Longstaff celebrates scoring for Newcastle

Credit imagine: Getty Images

Newcastle s-a calificat în această seară în finala EFL Cup, după ce a eliminat-o pe Southampton, ca urmare a celor două victorii obținute în semifinale, scor general 3-1. Este pentru a doua oară în istorie când echipa de pe St James' Park ajunge în ultimul act al acestei competiții, după sezonul 1975/76.
În această seară, Sean Longstaff a deschis scorul în minutul 5, după ce a ajuns în careu la o pasă a lui Kieran Trippier și a șutat pe jos. După doar un sfert de oră, același jucător din echipa lui Eddie Howe a dublat avantajul gazdelor, șutând pe jos, după un assist al lui Miguel Almiron.
În minutul 29, Che Adams a redus diferența, ajungând la o minge respinsă în careu și șutând pe jos, dar golul nu a fost suficient pentru a întoarce rezultatul, cu atât mai mult cu cât Newcastle avea și avantajul unei victorii, scor 1-0, în meciul tur.
Gazdele au terminat meciul în inferioritate numerică, după eliminarea din minutul 82 a lui Bruno Guimaraes, care va rata, din cauza cartonașului roșu încasat, următoarele 3 partide ale echipei sale.
Astfel, în urma rezultatului general de 3-1, echipa de pe St. James' Park a obținut biletele pentru ultimul act al EFL Cup, acolo unde va da, cel mai probabil, peste Manchester United.
Echipa lui Erik ten Hag a câștigat meciul tur din semifinale cu scorul de 3-0 în fața celor de la Nottingham, iar aceștia din urmă au o misiune dificilă pentru a întoarce rezultatul în returul programat miercuri seară, de la ora 22:00.
Citește și:

Newcastle, 15 meciuri fără înfrângere în Premier League

În acest sezon, Newcastle are un parcurs impresionant nu doar în EFL Cup, unde a ajuns până în finală, ci și în Premier League.
Echipa antrenată de Eddie Howe are 15 meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, competiție în care a suferit un singur eșec în primele 20 de etape, având un golaveraj de 33-11.
Newcastle este pe locul 3 în clasamentul din Premier League, cu 39 de puncte, fiind la egalitate cu Manchester United și la 6 puncte de Manchester City, ocupanta locului 2.
Pentru formația de pe St. James' Park urmează sâmbătă, de la ora 19:30, duelul cu West Ham, contând pentru a 22-a etapă din campionat. Finala EFL Cup este programată pe 26 februarie, de la ora 18:30.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo