Radu Drăgușin l-a dominat pe Hojlund, dar englezii au păreri împărțite! Ce au scris după Tottenham – United 4-3
Radu Drăgușin a fost integralist într-un meci extrem de spectaculos din acest final de an. Tottenham a învins-o cu 4-3 pe Manchester United și s-a calificat în semifinalelel Cupei Ligii Angliei, iar britanicii au păreri împărțite în ceea ce privește evoluția românului, care l-a dominat pe Rasmus Hojlund.
Radu Drăgușin și Heung Min Son, Tottenham
Credit imagine: Getty Images
Radu Drăgușin a făcut o nouă partidă bună și a fost integralist în super-duelul dintre Tottenham și Manchester United, încheiat 4-3 în favoarea echipei sale. Fundașul român s-a apărat foarte bine în fața lui Rasmus Hojlund, cei de la Daily Mail notând că a jucat precum un viking și lăudând evoluția sa.
"Singurul stoper apt de joc este construit ca un viking și s-a apărat exact ca unul. S-a descurcat în toate situațiile cu care s-a confruntat și l-a surclasat fizic pe Hojlund", a scris Daily Mail.
Alte două publicații din Anglia au analizat jocul lui Drăgușin și s-au pus de acord asupra faptului că tricolorul încă suferă pe faza de construcție și ar trebui să ofere mai multă siguranță la ieșirea din apăare, acolo unde greșelile costă scump.
"S-a descurcat bine în fața lui Hojlund, dar continuă să fie nesigur în faza de posesie", au scris cei de la Express, care l-au notat cu 7.
"A reușit o intervenție crucială în fața lui Hojlund la 0-0, dar s-a clătinat puțin când United a făcut pressing mai avansat în repriza a doua", a relatat MSN, care i-a dat nota 6.
Radu Drăgușin a jucat în toate cele 98 de minute ale duelului cu Manchester United, având un procentaj de 100% la duelurile de la nivelul gazonului. A avut 7 dehajări, reușind o intercepție și un tackling. A avut un procentaj de 77% al paselor reușite (30 din 39 încercate).
Aseară, după meci, s-au tras la sorți și partidele din semifinalele Cupei Ligii. Astfel, pentru un loc în ultimul act, Tottenham o va înfrunta pe cea mai bună echipă din acest sezon, Liverpool, iar Arsenal va da piept cu Newcastle.
Tottenham – Manchester United 4-3 – un meci nebun în sferturile Cupei ligii Angliei
Spurs a deschis scorul după doar un sfert de oră de joc, în urma unei acțiuni care nu anunța golul. Pedro Porro a șutat de la peste 25 de metri, iar Bayindir a fost surprins și a respins în față. De acolo, Dominikc Solanke a reluat din prima, învingându-l pe portarul turc.
A urmat o ocazie mare, iar gazdele puteau să înscrie din nou. Son i-a pasat lui Kulusevski, suedezul a pivotat excelent și a șutat puternic la colțul scurt, dar Bayindir a respins în corner.
Repriza a doua a început cum nu se poate mai bine pentru Tottenham, care a mai marcat o dată, dublându-și avantajul. Son a luat o acțiune pe cont propriu în flancul stâng, a pasat pentru Maddison, care a centrat în fața porții. Yoro a respins greșit, iar Dejan Kulusevki a marcat cu un șut din apropiere.
Echipa lui Radu Drăgușin a mai făcut o dată șah mat apărarea adversă, în minutul 54. Yves Bissouma a trimis o pasă peste apărătorii lui United, găsindu-l pe Solanke. Atacantul englez a avut în față doi fundași, dar a driblat spre interior și a finalizat cu un șut la colțul scurt.
Manchester a revenit în joc în minutul 63, după o greșeală uriașă a lui Forster, care a pasat direct la Bruno Fernandes, în propriul careu. Portughezul l-a servit apoi pe Zirkzee în fața porții, iar olandezul a făcut 3-1.
Forster le-a mai făcut cadou un gol elevilor lui Ruben Amorim. Portarul lui Spurs a primit o pasă de la un coechipier, a aștepatat prea mult și a degajat direct în Amad Diallo, iar mingea a sărit în poartă și finalul devenea complicat pentru gazde.
Radu Drăgușin a oferit multă siguranță în apărare pe finalul de meci și a avut câteva intervenții foarte bune, reușind să contribuie la menținerea avantajului echipei sale. Ba mai mult, Spurs a făcut 4-2, cu două minute înainte de final. Heung Min Son a înscris direct din corner, cu o execuție absolut superbă.
United a mai marcat o dată în prelungiri, prin Jonny Evans, iar duelul nebun din sferturile Cupei Ligii s-a încheiat cu spectatorii în picioare.
Tottenham – Manchester United s-a terminat 4-3, iar formația lui Ange Postecoglou s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii Angliei, unde o va întâlni pe Liverpool.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Tottenham Hotspur
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4129.png)
4
3
Manchester United
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4080.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)