Arsenal, calificare dramatică în semifinalele Cupei Ligii Angliei, după loviturile de departajare + un jucător a fost scos cu targa de pe teren

Arsenal a dominat autoritar prima repriză a meciului împotriva lui Crystal Palace și a condus cu scorul de 1-0 până în minutul 90+5, când s-a văzut egalată. Până la urmă, "tunarii" s-au calificat în semifinalele Cupei Ligii Angliei, la loviturile de departajare, după opt serii! Un moment important s-a produs în minutul 70, când Chris Richards s-a accidentat și a fost scos cu targa de pe teren.

What I Wore - Emmanuel Petit: "La Barcelona am nimerit în mijlocul unui război de putere"

Sursa video: Eurosport

Ultimul sfert de finală din Cupa Ligii Angliei s-a jucat în această seară, Crystal Palace deplasându-se pe terenul lui Arsenal. Câștigătoarea ediției precedente de FA Cup a ajuns în această fază a competiției după ce le-a eliminat pe Millwall (2-1) și Liverpool (3-0), în vreme ce "tunarii" au trecut de Port Vale (2-0) și Brighton (2-0).
În prima repriză s-a jucat la o singură poartă, Arsenal dominând partida de o manieră categorică. Mai întâi, în minutul 4, Madueke nu a reușit să îl învingă pe Benitez, luându-l la țintă pe portar.
Următoarea șansă a venit în minutul 25, când mingea trimisă cu o lovitură de cap de Gabriel Jesus a fost scoasă de lângă bară de Benitez. Ulterior, Madueke, din câțiva metri, a fost oprit din nou de portarul lui Crystal Palace.
Jucătorii de la Crystal Palace au continuat să stea doar în propria jumătate, asaltați constant de către adversari, dar au rezistat eroic, ultima ocazie a reprizei inaugurale avându-i din nou în prim-plan pe Benitez și Madueke, portarul respingând în corner mingea șutată cu forță de "tunar", astfel că la cabine s-a intrat cu scorul de 0-0.

Arsenal s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii Angliei! Lacroix, seară dezastruoasă

Crystal Palace a intrat altfel pe teren în repriza secundă și a început să se dueleze de la egal la egal cu Arsenal. Mai mult decât atât, în minutul 61, deținătoarea FA Cup a fost la un pas să deschidă scorul, Kepa Arrizabalaga prinzând cu mari emoții o minge ajunsă în careu după o aruncare de la margine. O eventuală gafă a portarului ar fi dus, probabil, la deschiderea scorului.
O accidentare incredibilă a avut loc în minutul 70. Chris Richards a rămas din senin întins pe jos, după ce a sărit la cap cu Gabriel Jesus, glezna acestuia devenind plină de sânge, ulterior fiind scos de pe teren pe targă. Reluările au întârziat să apară și doar una neclară a fost oferită telespectatorilor, astfel că nu s-a putut observa cum de s-a accidentat atât de grav fundașul lui Crystal Palace în urma unei sărituri.
picture

Chris Richards, scos cu targa de pe teren

Credit imagine: Getty Images

Până la urmă, Arsenal a deschis scorul în minutul 80. O adevărată bâlbâială a avut loc în interiorul careului în urma unui corner, iar Lacroix și-a băgat din greșeală mingea în poartă, spre bucuria "tunarilor".
Deși părea că Arsenal nu va avea emoții în ultimele minute, Crystal Palace a egalat în minutul 90+5! O schemă executată perfect la o lovitură liberă l-a găsit pe Marc Guehi singur cu Arrizabalaga și a marcat fără mari emoții, mingea trecând printre picioarele portarului iberic, partida ajungând la loviturile de departajare.
Odegaard a deschis prima serie a loteriei cu un gol înscris fără emoții, Mateta marcând la rândul său cu o execuție sigură. Declan Rice a dus scorul la 2-1 cu un șut pe centru, înainte ca Devenny să restabilească egalitatea. Saka a făcut 3-2 cu o execuție impecabilă în plasa laterală, iar Hill Hughes le-a urmat exemplul predecesorilor, astfel că în primele trei serii nu s-a ratat vreun penalty.
Benitez a ghicit colțul în care Trossard a trimis mingea, dar belgianul a executat imparabil lovitura de departajare. Următorul pe listă a fost Sosa, introdus special în ultimele secvențe pentru acest moment, el egalând la 4. Merino a făcut 5-4 cu o execuție fină și Lerma a trimis loteria în "extra time".
Jucătorii celor două echipe au continuat să execute perfect penalty-urile, Calafiori și Timber de o parte, respectiv Wharton și Uche de cealaltă parte reușind să marcheze. În seria cu numărul opt, Saliba a transformat, iar Lacroix, cel care și-a dat autogol, a ratat.
Astfel, Arsenal s-a calificat în "careul de ași", unde va da peste Chelsea, echipa de pe Stamford Bridge trecând în sferturi de Cardiff (3-1). În cealaltă semifinală se vor duela Manchester City și Newcastle. "Cetățenii" i-au eliminat pe cei de la Brentford (2-0), în vreme ce "coțofenele" au câștigat disputa cu Fulham (2-1).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol