Moment unic în Cupa Ligii Angliei! Niciodată în istoria competiţiei nu s-a mai întâmplat aşa ceva
Publicat 24/09/2025 la 08:23 GMT+3
"16-imile Cupei" Ligii Angliei nu au adus surprize în partidele de aseară, dar Brighton şi Diego Gomez, atacantul "pescăruşilor", au intrat în istoria competiției graţie performanţelor din partida cu Barnsley, scor 6-0 în deplasare.
Diego Gomez are 5 goluri pentru Brighton, în două partide jucate în Cupa Ligii în acest sezon
Credit imagine: Getty Images
Indiferent câţi jucători vinde pe sute de milioane de euro, Brighton rămâne un club important în Regat, iar partida de aseară, 6-0 pe terenul lui Barnsely, în Cupa Ligii, a confirmat acest lucru.
Adus pe Amex Stadium în iarnă, pentru doar 12 milioane de euro, paraguayanul Diego Gomez are toate șansele să devină un jucător important în Premier League. În vârstă de doar 22 de ani, sud-americanul a lăsat în spate accidentările şi a reuşit aseară un poker de senzaţie. El a devenit primul jucător care să înscrie 4 goluri în competiţie, într-o partidă jucată în deplasare, de la Julio Baptista. "The Beast", cum era poreclit brazilianul, marca de 4 ori în poarta lui Liverpool, în urmă cu 18 ani, pe vremea când evolua pentru Arsenal.
Record istoric pentru Brighton în Cupa Ligii Angliei
Brighton a intrat în istoria Cupei Ligii graţie succesului de aseară, formaţia tânărului Fabian Hurzeler (32 de ani) devenind prima formaţie care reuşeşte să câştige două meciuri la rând în competiţie la scor de tenis. În turul anterior, alb-albaştrii treceau de Oxford tot cu 6-0.
Brighton se pregăteşte acum de una dintre cele mai grele deplasări ale sezonului, sâmbătă, de la 17:00, urmând a merge la Londra pentru duelul cu Chelsea. Formaţia lui Maresca are nevoie neapărat de victorie, pentru a evita să intre în criză (Palmer&Co vin după 3 meciuri la rând fără victorie, fiind învinşi pe terenul lui Bayern, în UCL şi pe Old Traford, de United, în campionat). Sezonul trecut, Brighton a reuşit două victorii contra lui Chelsea: 3-0 în campionat, în februarie, şi 2-1 în FA Cup, așa că în weekend se anunţă un duel de foc.
Rezultatele de aseară din Cupa Ligii Angliei
- Barnsley - Brighton 0-6
- Burnley - Cardiff 1-2
- Fulham - Cambridge 1-0
- Lincoln - Chelsea 1-2
- Wigan - Wycombe 0-2
- Wolves - Everton 2-0
- Wrexham - Reading 2-0
- Liverpool - Southampton 2-1
Astăzi se joacă partidele
- Huddersfield - Manchester City
- Newcastle - Bradford
- Tottenham - Doncaster
- Port Vale - Arsenal
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo