După retrogradarea din Premier League suferită la finele sezonului 2003-04, ce a reprezentat o pată neagră imprimată asupra imaginii pozitive create de Leeds United în ultimele sezoane, ce au inclus o clasare pe locul al patrulea, respectiv o semifinală de UEFA Champions League în stagiunea 2000-01, plus o clasare pe locul al treilea cu un sezon înainte, echipa s-a confruntat cu grave probleme financiare datorită managementului defectuos al lui Peter Ridsale, fost președinte al lui Leeds United în perioada 1997-2004, timp în care datoriile către fiscul englez ajunseseră la suma de 60 de milioane de lire sterline, Leeds depinzând doar de calificările în grupele UEFA Champions League pentru reducerea unui asemenea număr. De altfel, la plecarea lui Peter Ridsale de pe Elland Road, Leeds United atinsese borna de datorii în valoare de 102 milioane de lire.
De atunci, Leeds United a purtat o luptă crâncenă pentru restabilizarea la nivelul primei ligi, însă după trei sezoane consecutive petrecute în Championship, Leeds United retrograda de pe ultima poziție în League One, al treilea eșalon englez, atingând astfel cel mai adâncit punct în istoria modernă a clubului. De altfel, Leeds nu evoluase niciodată, în istoria sa, mai jos de primele două ligi ale Angliei, iar această retrogradare fusese văzută, de către fani, ca fiind catalizatorul către prăbușire. În schimb, salvarea avea să vină din partea controversatului Massimo Cellino, ce a acoperit toate datoriile lui Leeds United, proaspăt revenită în scena fotbalului din Championship, însă ulterior s-a dovedit a fi doar o ancoră a ambițiilor de progresare a conducerii clubului. Sub noua conducere, alcătuită din Andrea Radrizzani, respectiv Victor Orta, Leeds United a dat o lovitură de imagine prin aducerea, la nivelul bănci tehnice, a lui Marcelo Bielsa, ce pare că a stabilizat o echipă aflată în stare de disperare după eșecurile lui Thomas Christiansen, respectiv Paul Heckinbottom, deși Leeds a ratat clasarea pe primele două poziții ce asigurau promovarea în Premier League, în detrimentul lui Sheffield United, ulterior pierzând și semifinala de play-off contra lui West Bromwich Albion, actualul lider din Championship.
https://i.eurosport.com/2017/05/23/2089901.jpg
Premier League
Lucian Sănmărtean a ales jucătorul etapei a 22-a din Premier League
17/01/2022 LA 06:35
Cu toate acestea, fanii nu trebuie să își uite istoria propriului club, iar această zi de 17 octombrie nu poate decât cea mai bună oportunitate de a reaminti, de la începuturi și până în prezent sau de la glorie până la agonie, evenimentele ce au conturat imaginea proaspătului club intrat în galeria echipelor centenare din Anglia.
Orașul Leeds s-a bucurat, pentru prima dată, de o reprezentantă la nivelul fotbalului britanic prin intermediul echipei Leeds City FC, înființată în anul 1904, petrecând întreaga sa existență la nivelul ligii secunde, după ce, în 1905, a fost acceptată în sistemul piramidal intitulat Football League. În anul 1919, Leeds City FC a fost exclusă din sistemul Football League din cauza neregularităților financiare, această decizie fiind sinonimă cu falimentul. Astfel, Leeds City FC avea să devină primul club din istoria fotbalului englez exclus din Football League. Exact un secol mai târziu, clubul Bury FC avea să înfrunte aceeași soartă. Cu toate acestea, Bury se poate înscrie în National League, al cincilea eșalon al fotbalului englez, începând cu startul sezonului 2020-21.
În urma excluderii din Football League, toți jucătorii celor de la Leeds City, șaisprezece la număr, erau vânduți pentru suma totală de 9,250 sau, conform unei zicale americane, ”pennies on the dollar”. La urma urmei, cu o astfel de sumă de bani nu îți poți achiziționa nici măcar o garsonieră în ”micul Paris”.
Astfel, după o serie de întâlniri ale membrilor fostei conduceri a lui Leeds City alături de Richard Ray, fost jucător al lui Leeds City în perioada 1905-1908, s-a luat hotărârea de a fi puse bazele noului club la data de 17 octombrie 1919, împuternicit să reprezinte, cu mândrie, orașul Leeds la nivelul Football League: Leeds United FC.
La sezonul inaugural, echipa Leeds United se înrola în campionatul Midland, luându-le locul celor de la Yorkshire Amateur, iar un an mai târziu avea să beneficieze și de aportul unui președinte de club cu experiență, în persoana domnului Hilton Crowther, președintele în exercițiu al celor de la Huddersfield Town, ce urma să devină una dintre cele mai prolifice echipe de club ale Angliei în perioada anilor 1920, cu trei titluri de campioană și alte trei sezoane încheiate în postura de vicecampioană a Albionului.
În 1920, Leeds United era acceptată în cadrul Football League, alături de Cardiff, fiind nevoie de doar patru sezoane ca echipa din West Yorkshire să obțină dreptul de a participa în primul eșalon din postura de campioană a Second Division, o performanță sinonimă cu cel mai bun rezultat sub mandatul de președinte al lui Hilton Crowther.
Prima clasare onorabilă a celor de la Leeds United la nivelul primei ligi engleze a fost înregistrată în stagiunea 1929-30, aceasta fiind și cea mai bună clasare până la venirea lui Don Revie, tehnician ce, în perioada 1961-1974, a obținut două titluri de campion al Angliei alături de Leeds. Devenită deja obișnuită cu sentimentul clasării la jumătatea clasamentului, pentru Leeds United urmau primele vremuri grele, departe de gândurile unei eventuale lupte pentru titlul de campioană la nivelul First Division.

Seceta din câmpia Yorkshire

Între stagiunile 1938-39 și 1946-47, fotbalul trecuse pe plan secund pentru campionatele europene, națiunile de pe ”bătrânul continent” fiind implicate în cel de-al Doilea Război Mondial, astfel că în stagiunea 1946-47, Leeds United își relua activitatea pe plan intern, însă nu într-un mod deloc plăcut. Echipa din West Yorkshire retrograda în eșalonul secund de pe poziția cu numărul 22, acesta fiind începutul unei lungi perioade de secetă pentru Leeds pe plan intern, cu prezențe devenite obișnuite la nivelul ligii secunde. Cu toate acestea, prima perioadă de secetă din istoria lui Leeds United avea să dea clubului jucători ce, ulterior, își vor câștiga statutul de legende pe Elland Road, precum John Charles, primul atacant de marcă al ”albilor” sau Jackie Charlton, jucător cu un număr total de 762 de prezențe în toate competițiile de-a lungul carierei.
În sezonul 1956-57, Leeds United revenea la nivelul First Division, iar John Charles avea să iasă, pentru prima dată, la rampă în tricoul lui Leeds pe prima scenă a fotbalului din Albion, reușind să înscrie nu mai puțin de 38 de goluri în 40 de partide, asigurând un loc opt ușor neașteptat pentru o echipă ce a petrecut nouă sezoane consecutive în Second Division. Și cum astfel de prestații trebuie să atragă atenția giganților Europei, Charles a fost intens curtat de Juventus Torino, echipă ce a reușit, în cele din urmă, să asigure serviciile sale înaintea startului de sezon 1957-58. În Piemont, John Charles avea să devină o piesă exponențială pentru Juventus, atacantul galez marcând 108 goluri în 155 de partide în Serie A și adjudecându-și, alături de Juventus, trei titluri de campioană a Italiei și alte două cupe interne.
PIerderea lui Charles a slăbit considerabil forța ofensivă a echipei ce, cu un sezon înainte, marcase 72 de goluri în First Division, iar timp de trei sezoane consecutive, Leeds nu s-a mai confruntat cu o clasare în primele zece echipe, ajungându-se la o inevitabilă retrogradare în sezonul 1959-60. În sezonul 1963-64, destinul lui Leeds avea să se transforme într-o moștenire greu de urmat de orice altă generație a ”albilor”

Epoca de aur

Leeds United obținea, matematic, promovarea din postura de campioană a Second Division la finalul sezonului 1963-64, iar ambițiile celor de la Leeds, poate fantasmagorice, aveau să devină obiective îndeplinite. Datorită afinității pentru Real Madrid, deținătoarea a cinci trofee consecutive ale Cupei Campionilor Europeni, Don Revie a decis să adopte un echipament complet alb pentru Leeds United și să concentreze întreaga investiție asupra tinerilor jucători de perspectivă în detrimentul achiziționării de jucători pe sume semnificative pentru acea perioadă. Un antrenor extrem de atent la detalii, Don Revie obișnuia să își analizeze, într-un mod meticulos, adversarii în zilele meciurilor, membrii staff-ului său pregătind materiale de analiză tehnico-tactică elaborate, de la condiția vremii și starea gazonului la punctele forte, respectiv punctele slabe ale adversarilor. Astfel, prin intermediul lui Don Revie și a cerințelor sale în materie de scouting, Leeds United avea să beneficieze de aportul unor tineri jucători precum Billy Bremner, Paul Reaney, Norman Hunter, Peter Lorimer sau Paul Madeley, în jurul cărora avea să fie construită generația glorioasă a celor de la Leeds din perioada anilor 1970.
Astfel, la revenirea în primul eșalon al Albionului, Leeds United termină sezonul 1964-65 în postura de vicecampioană, bifând totodată și un ultim act al Cupei Angliei contra lui Liverpool, completând sezonul cu încă un loc secund și o semifinală a Cupei Orașelor Târguri, competiția pe care Leeds o va câștiga ulterior, însă care nu a fost recunoscută de forul european UEFA ca fiind o competiție oficială intercluburi a Europei. În acel sezon, Peter Lorimer avea să iasă pentru prima dată la rampă la nivel înalt, devenit deja cel mai tânăr marcator din istoria lui Leeds United, însă ulterior, în dreptul numelui său va fi trecută titulatura de ”cel mai bun marcator din istoria clubului”.
În sezonul 1968-69, Leeds bifa primul sezon de poveste din istoria de 49 de ani a clubului, înregistrând doar două înfrângeri în campionatul intern, ceea ce a dus la adjudecarea primului titlu de campioană la nivelul primei ligi engleze. Mai mult decât atât, Leeds United încheia sezonul neînvinsă pe propriul teren și stabilea mai multe recorduri:
- cele mai multe puncte: 67
- cele mai multe puncte pe propriul teren: 39
- cele mai multe victorii: 27
- cele mai multe victorii pe propriul teren: 18
- cele mai puține înfrângeri: 2
În urma acestei performanțe, Leeds United pregătea terenul pentru venirea lui Allan Clarke, de la Leicester City, jucător ce urma să se dovedească a fi unul dintre pilonii importanți ai generației anilor 1970. În sezonul 1969-70, Leeds a scos, pentru prima dată, pieptul în față pe plan continental prin atingerea fazei semifinalelor în Cupa Campionilor Europeni, fiind învinsă de Celtic Glasgow, însă pe plan intern, Leeds reușise să își păstreze statutul de candidată la titlul de campioană, obținând o a treia clasare pe locul secund, devenită sinonimă pentru parcursul la nivelul primei ligi al ”albilor”. De altfel, în următoarele două sezoane din First Division, Leeds a încheiat tot în postura de vicecampioană a Angliei, însă ultimele perioade cu adevărat glorioase pentru Leeds United aveau să aibă loc între anii 1973 și 1975,
În stagiunea 1973-74, Leeds, finalistă a Cupei Cupelor în stagiunea precedentă, picând victimă celor de la AC Milan, avea să sacrifice parcursul în Cupa UEFA pentru un nou titlu de campioană a primei ligi engleze, însă acest sezon reprezintă unul de referință pentru legendarul Don Revie, aflat la ultimul sezon la nivelul băncii tehnice pe Elland Road. După el, potopul.
https://i.eurosport.com/2009/04/15/513668.jpg
Sezonul următor, Leeds nu doar că nu s-a mai bucurat de gustul succesului pe plan intern, însă a terminat pe un loc sub așteptări pentru o echipă obișnuită cu clasările pe podium. Însă dintr-o anumită perspectivă, plecarea lui Don Revie părea că va avea, ca rezultat, o asemenea cădere liberă la nivelul First Division. În antiteză cu parcursul în prima ligă, Leeds United obținea o calificare istorică în finala Cupei Campionilor Europeni, împotriva celor de la Bayern, un meci ce avea să intre în paginile de istorie ale celei mai importante competiții intercluburi din lume drept cea mai controversată finală din istorie.
În minutul 63 al finalei, Peter Lorimer marchează, însă acel gol este anulat pentru o suspectă poziţie de offside, neclară nici pentru central, nici pentru tuşier la momentul iniţial. Ba dimpotrivă, centralul acelei partide, Michel Kitabdjian, indicase centrul terenului, deci implicit faptul că a fost gol validat. Tuşierul avea fanionul lăsat jos, fără să i se facă semn. Însă la insistenţele lui Beckenbauer, care era căpitanul bavarezilor, arbitrul Kitabdjian s-a dus să se consulte cu tuşierul de pe partea dreaptă care lăsase fanionul jos. După câteva minute de discuţii între cei doi, tuşierul a decis pâna la urmă să ridice fanionul, deci automat anularea golului.
La acel moment, fanii lui Leeds au intrat pe teren şi au vrut să scoată jucătorii afară în semn de protest faţă de decizia acelui tuşier, ceea ce a dus la o suspendare iniţială de 4 ani din partea FIFA din cupele europene, însă ulterior a fost redusă la doar doi ani. La un interval de 10 minute, Ruth şi Muller marcau golurile ce o făceau pe Bayern campioana Europei. La finalul partidei, fanii lui Leeds au scandat “We are the Champions, Champions of Europe”, pentru că ei au simţit, în adâncul inimilor lor că, meritau să fie campioni. Şi acum, la mai bine de 40 de ani de la acel meci, fanii echipei continuă să scandeze acel mic cântecel la meciurile din deplasare.
https://i.eurosport.com/2019/10/18/2698082.jpg
Acesta avea să fie ultima mireasmă de succes major al lui Leeds United, pentru aproximativ două decenii. Sub comanda noului antrenor, Jimmy Armfield, Leeds încerca reconstrucția echipei formate de Don Revie, însă membrii din conducerea clubului conștientizau că un astfel de proiect nu poate fi dus, atât de ușpr, la bun sfârșit. În urma unor încercări zadarnice de a readuce echipa în topul echipelor din First Division, Leeds United retrogradează în Second Division, unde avea să petreacă timp de opt sezoane consecutive, înainte de revenirea pe prima scenă la începutul anilor 1990. După un mai mult decât satisfăcător loc patru obținut în sezonul 1990-91, Leeds United urma să izbutească, din nou, o surpriză majoră în fotbalul englez. În sezonul 1991-92, ultimul înainte de trecerea la actualul format Premier League, Leeds United, cu Eric Cantona, Gary McAllister, David Batty, Gary Kelly, Gary Speed sau Gordon Strachan în angrenajul echipei, Leeds United se încoronează, din nou, ”regina Angliei”.
Spre deosebire de anii precedenți, Leeds United a devenit o prezență bine ancorată în noul Premiership, alternând clasările în a doua jumătate a clasamentului cu clasările în top cinci.

Gașca nebună

În stagiunea 1999-00, Leeds United, sub conducerea fostului mare jucător al lui Arsenal, David O'Leary, obținea cea mai bună clasare în primul eșalon englez după titlul câștigat în 1991-92, un loc trei ce avea să faciliteze calificarea în turul al treilea preliminar UEFA Champions League, obținând biletele pentru faza grupelor competiției în urma unei duble manșe disputate împotriva celor de la Munchen 1860. De aici, ultimul drum de poveste al ”găștii nebune”, așa cum era intitulată echipa de la sfârșitul anilor 1990, începutul anilor 2000 a lui Leeds United urma să prindă contur. În sezonul precedent, Leeds United ajungea până în faza semifinalelor Cupei UEFA, iar în stagiunea 2000-01, Leeds își propunea obiective mărețe pentru UEFA Champions League.
Aflată într-o grupă cu FC Barcelona, AC Milan și Beșiktaș, Leeds United obținea calificarea pentru faza a doua a grupelor Champions League, după un bilanț de două victorii, trei rezultate de egalitate și o înfrângere. De aici, misiunea părea că se îngreuna și mai tare pentru ”Mighty Whites”, care ajungeau să evolueze în următoarea fază împotriva lui Real Madrid, Lazio și Anderlecht. Asemenea clasării, din prima fază a grupelor, Leeds se clasează pe locul secund, la patru puncte distanță față de ocupanta locului al treilea, Anderlecht. Și cum nu putea scăpa de prezența echipelor iberice în acest sezon, după granzii Real Madrid și FC Barcelona, Leeds avea să întâlnească, prima dată, Deportivo La Coruna, de care a trecut cu scorul de 3-2 la general, iar ulterior, Valencia, lui Leeds fiindu-i administrat un scor de neprezentare în manșa retur a semifinalei UEFA Champions League.
Un drum admirabil luase sfârșit pentru Leeds United, iar amăgirea se instala, treptat, peste echipa ce altădată se bucura de un succes incomensurabil la nivel european și de rezultatele unei munci insistente în plan intern,
În 2003-04, Leeds retrograda către Championship de pe locul al 19-lea, fiind doar începutul unei căderi libere. Readusă pe linia de plutire în ultimele sezoane, Leeds United se poate bucura de momente de speranță sub conducerea celui intitulat ”El Loco”, Marcelo Bielsa, iar clasarea pe locul al treilea din stagiunea precedentă a Championship nu trebuie decât să le dea încredere în propriile forțe zecilor de mii de suporteri ai lui Leeds ce își susțin, frenetic, favoriții, ori de câte ori echipa dispută un meci pe Elland Road. Până atunci, întreaga suflare ”albă” trebuie să privească spre viitor și să înceteze în a se mai încora în trecutul glorios, pentru că, la urma urmei, speranța de revenire va pieri ultima.

https://i.eurosport.com/2019/02/18/2526373.jpg
Premier League
Premier League a anunţat datele de reprogramare a 4 noi meciuri amânate în decembrie
06/01/2022 LA 11:37
Premier League
Cât au voie să cheltuie cluburile din Premier League pentru a respecta Fair Play-ul Financiar
05/01/2022 LA 07:12