Leo Messi, mesaj superb în ziua retragerii lui Iniesta! Ce i-a scris după cei 14 ani petrecuți împreună la Barcelona
Leo Messi a transmis un mesaj superb către Andres Iniesta, fostul său coechipier de la Barcelona. Cei doi au petrecut împreună 14 ani pe Camp Nou, iar optarul legendar al grupării blaugrana a decis să-și anunțe retragerea chiar pe data de 8 octombrie.
Prägten in Barcelona eine Ära: Messi und Iniesta
Credit imagine: SID
Andres Iniesta a decis să pună punct carierei de fotbalist. Mijlocașul a postat un clip pe rețelele de socializare în care anunța că își va agăța ghetele în cui pe 8 octombrie, o dată care nu a fost aleasă întâmplător, 8 fiind numărul cu care a evoluat de-a lungul carierei sale.
Cea mai mare parte a carierei, Iniesta a petrecut-o la Barcelona, acolo unde a debutat la echipa mare în 2002 și a evoluat până în 2018. 14 ani a fost coleg cu Leo Messi, fotbalistul cu cele mai multe Baloane de Aur din istorie, iar argentinianul nu a uitat asta și i-a transmis un mesaj superb în ziua retragerii.
"Unul dintre colegii cu cea mai multă magie în jurul lui și unul dintre cei cu care m-am bucurat cel mai mult să joc. Mingii îi va fi dor de tine, iar nouă la fel", a scris Leo Messi pe rețelele de socializare.
Andres Iniesta se retrage din fotbal, după o carieră fabuloasă la Barcelona
Andres Iniesta a anunțat că se va retrage din fotbal în această toamnă, la 22 de ani de la momentul în care a debutat în fotbalul mare, la Barcelona.
Ajuns la 40 de ani și fiind liber de contract de la începutul lunii iulie, spaniolul s-a decis să-și agațe ghetele în cui pe 8 octombrie.
Anunțul retragerii a fost făcut pe rețelele de socializare, unde legendarul mijlocaș care a scris istorie la Barcelona a distribuit un scurt videoclip.
Data retragerii nu a fost aleasă întâmplător, opt fiind numărul pe care Iniesta l-a purtat pe tricou pe tot parcursul carierei, în care a evoluat la doar 3 echipe, Barcelona, Vissel Kobe și Emirates Club.
Numele puținor jucători are un răsunet atât de mare în inimile fanilor Barcelonei precum cel al lui Iniesta. Mijlocașul spaniol a petrecut 16 ani la echipa mare a clubului catalan, adunând 674 de meciuri în tricoul blaugrana.
Un mijlocaș creativ, a cărui viziune de joc a reprezentat cel mai mare atribut, Iniesta a marcat 57 de goluri și a oferit 137 de pase decisive pentru Barcelona.
Palmaresul său pe Camp Nou este unul fantastic, având o vitrină de trofee arhiplină. Printre multe altele, spaniolul a câștigat 4 trofee Champions League, 9 titluri în La Liga și 7 Cupe ale Regelui.
Cu echipa națională a Spaniei. Iniesta a cucerit un Campionat Mondial (a marcat golul decisiv, în finala din 2010, contra Olandei) și două Campionate Europene, fiind al 5-lea cel mai selecționat jucător.
Transferat de Vissel Kobe în 2018, Iniesta a cucerit Cupa Japoniei în 2019, Supercupa Japoniei în 2020, iar anul trecut a devenit campion în J1 League.
În sezonul trecut, Iniesta a ajuns în Emiratele Arabe Unite, fiind legitimat la Emirates Club, echipă pentru care a jucat în 23 de meciuri, reușind 5 goluri și o pasă decisivă.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)