Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lewandowski are șansa revanșei în fața lui Messi, la Gala FIFA Best! Mo Salah, al 3-lea finalist

Nicu Savin

Publicat 07/01/2022 la 19:26 GMT+2

Robert Lewandowski, Lionel Messi și Mohamed Salah sunt cei 3 finaliști la categoria fotbalistulul anului la Gala FIFA Best. Polonezul are astfel șansa de a-și lua revanșa în fața lui Messi după ce argentinianul a câștigat la limită lupta pentru Balonul de Aur. Nominalizarea lui Salah poate părea surprinzătoare, egipteanul terminând pe 7 în lupta pentru cel mai important trofeu individual.

Robert Lewandowski i Leo Messi

Credit imagine: Getty Images

Robert Lewandowski a fost marele perdant al luptei pentru Balonul de Aur. Polonezul a fost învins la limită de Lionel Messi, multă lume considerând că rezultatul a fost unul nedrept pentru atacantul lui Bayern.
Lewandowski ar putea fi consolat totuși de câștigarea titlului de cel mai bun fotbaliist al anului acordat de FIFA. Forul mondial a anunțat astăzi cei 3 finaliști la această categorie, iar unul dintre Lewandowski, Messi și Mo Salah vor fi declarați câștigători la gala care va avea loc pe 17 ianuarie.
Mulți specialiști consideră că sistemul prin care FIFA alege cel mai bun jucător este mult mai realist în comparație cu sistemul după care se acordă Balonul de Aur. Reprezentanții mass-media, selecționerii și căpitanii naționalelor afiliate la FIFA, respectiv fanii de pretutindeni sunt cei care votează pentru desemnarea câștigătorului, fiecare categorie având o pondere de 25%.
Citește și:

Lewandowski, mare favorit la titlul de fotbalistul anului la Gala FIFA Best

În plus, cei care votează trebuie să ia în calcul performanțele jucătorilor de pe întreg parcursul anului precedent, astfel că Lewandowski are șanse mari să câștige trofeul pentru a 2-a oară, întrucât Messi a avut prestații lamentabile în ultimele 6 luni, la PSG.
Mohamed Salah nu trebuie nici el scos din calcul, deși prezența egipteanului în finală poate părea surprinăztoare. Starul lui Liverpool a fost abia al 7-lea în cursa pentru Balonul de Aur, dar și în cazul său au fost multe voci care au susținut că acesta merita mai mult.
Gala FIFA Best are loc începând din 2016 și a venit ca o replică a forului mondial pentru cea a Balonului de Aur. Cristiano Ronaldo a câștigat primele două ediții (2016 și 2017), Luka Modric a triumfat în 2018, Messi în 2019 și Robert Lewandowski în 2020.
Dacă Messi nu va fi primi premiul de cel mai bun jucător la ediția din acest an, ar fi pentru prima dată când laureatul este diferit de câștigătorul Balonului de Aur (în 2020 acest trofeu nu s-a acordat din cauza pandemiei).
Lista jucătorilor din care s-au ales cei 3 finaliști
  • Karim Benzema (Franţa / Real Madrid CF)
  • Kevin De Bruyne (Belgia / Manchester City FC)
  • Cristiano Ronaldo (Portugalia / Juventus FC / Manchester United FC)
  • Erling Haaland (Norvegia / BV Borussia 09 Dortmund)
  • Jorginho (Italia / Chelsea FC)
  • N’Golo Kanté (Franţa / Chelsea FC)
  • Kylian Mbappé (Franţa / Paris Saint-Germain)
  • Neymar (Brazilia / Paris Saint-Germain)
  • Mohamed Salah (Egipt / Liverpool FC)
  • Robert Lewandowski (Polonia / Bayern Munchen)
  • Lionel Messi (Argentina / Barcelona / PSG)
Pe lângă titlul de cel mai bun jucător, la Gala care va avea loc la Zurich (Elveția) se vor acorda și alte premii, pentru cel mai bun portar, cel mai bun antrenor sau cel mai frumos gol. De asemenea, va fi alcătuit cel mai bun 11 din 2021 și vor fi acordate distincții speciale pentru fair-play, pentru fani sau pentru întreaga carieră a unor fotbaliști.
Pentru trofeul de portarul anului se vor bate Gianluigi Donnarumma, Edouard Mendy și Manuel Neuer, iar cel mai bun antrenor va fi ales dintre Roberto Mancini, Thomas Tuchel și Pep Guardiola.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo