Ludovic Orban a participat în această dimineață la o ședință alături de membrii Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerului Sănătăţii, Federației Române de Fotbal (FRF) şi Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF). După mai multe discuții, s-a ajuns la concluzia că prezența spectatorilor pe arenele din România încă nu va fi posibilă, deși în alte țări fanii participă deja în număr mare la meciurile echipelor favorite.
Sezonul din Liga 1 va reveni pe 12 iunie, însă premierul exclude posibilitatea ca fanii să participe la partide. Orban a făcut referire în mod special la riscul pe care galeriile cluburilor l-ar putea crea, încălcând distanțarea socială.
"Am dorit să avem o discuţie care să marcheze debutul competiţiei (n.r. - Ligii 1) şi să vedem în ce măsură putem să avem o colaborare şi să asigurăm condiţii de desfăşurare a meciurilor care să reducă la maximum riscurile de infectare. Îmi pare rău că am închis pe 12 martie (n.r. - competiţiile sportive), dar nu am avut ce face. Ca reluare a campionatului am fost însă un pic mai rapizi ca alţii. Iar eu vă spun din capul locului că nu poate fi vorba de prezenţa spectatorilor la meciuri după 15 iunie.
Liga
Mbappe la Real Madrid, doar o chestiune de timp! Dezvăluirea făcută de surse din cadrul clubului
ACUM 6 MINUTE
E foarte greu de controlat... pentru că dacă dai drumul la spectacole (n.r. - meciuri) îţi vin galeriile şi e super complicat de a asigura reguli de distanţare sau alte lucruri. Dar vom vedea, dacă lucrurile evoluează bine, într-o perspectivă rezonabilă se poate vorbi şi despre lucrul acesta.", a declarat Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Cum ar putea participa spectatorii la meciurile din Liga 1

Anunțul lui Ludovic Orban vine la numai două zile după ce Răzvan Burleanu, președintele FRF, a declarat că spectatorii ar putea participa în număr limitat la meciurile din Liga 1. Burleanu a anunțat un protocol în baza căruia doar 10% din capacitatea arenelor ar putea fi umplută. Mai mult, regula de distanţare ar fi de 12 scaune între doi spectatori.
"Totul depinde de accesul suporterilor pe stadion. Dacă ni se va permite să avem oameni la meci, atunci ne dorim să mergem la Craiova. Apoi, colegii din Comisia Medicală au lucrat pe un protocol care trebuie respectat. Nu susţinem ca 500 de spectatori să fie pe stadion, vrem 10% din capacitatea stadioanelor, în baza unui protocol foarte bine stabilit.
La fiecare loc ocupat, vei avea 12 locuri lăsate libere. Biletul nu va fi cumpărat de la stadion, ci printr-un sistem electronic şi va fi printat acasă. Noi oferim sprijinul, iar prioritatea noastră e asigurarea celor mai bune condiţii! Nu vrem ca 500 de fani să fie la un loc. Si partea de mâncare şi de băuturi de pe stadion e foarte bine reglementată", a spus Burleanu.

Reguli dure la reluarea sezonului din Liga 1

Liga 1 revine pe 12 iunie, iar regulile care vor trebui respectate sunt extrem de dure.
Pe lângă decizia legată de neanunţarea numelor eventualilor jucători infectaţi cu COVID-19, au fost anunțate și regulile privind comportamentul jucătorilor pe terenul de fotbal. Este vorba despre un protocol implementat de FRF și LPF în care se regăsesc recomandările elaborate pentru reînceperea meciurilor.
Conform protocolului, primii care vor sosi la stadion sunt arbitrii, care vor fi nevoiți să se prezinte cu 100 de minute înainte de fluierul de start al partidei. Autocarele echipelor vor veni la ore diferite, urmând ca oaspeții să vină cu 90 de minute înainte de startul meciului, iar gazdele cu 75 de minute.
În plus, toți fotbaliștii vor veni de acasă cu echipamentul pe care îl vor îmbrăca la meci, pentru a evita aglomerarea la vestiare. Ieșirea echipelor la încălzire se va face gradual, pe rând, iar jucătorii vor sta pe teren la minimum doi metri distanță unul de altul în timpul încălzirii.

Premier League revine din 17 iunie la Eurosport!

Premier League
Arteta i-a găsit înlocuitor lui Lacazette! Cât ar trebui să achite Arsenal pentru atacantul dorit
ACUM 31 MINUTE
Premier League
Carrick și-a spus părerea sinceră despre Ronaldo, înainte de a-și anunța demisia de la United
ACUM O ORĂ