Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Liga 1, "tocător" de antrenori! Situație incredibilă după 11 etape, comparativ cu Top 5 campionate în Europa

Andrei Nicolae

Actualizat 04/10/2021 la 15:20 GMT+3

Prin plecarea lui Adrian Mutu de la FC U Craiova, 50% din antrenorii care au început sezonul 2021/22 în Liga 1 au fost schimbați. În cele mai tari 5 întreceri din Europa au fost demiși în total doar 5 tehnicieni. Procentul înseamnă 5,1%.

Adrian Mutu

Credit imagine: Getty Images

Adrian Mutu este cel mai recent antrenor din Liga 1 care a început sezonul 2021/22 și și-a încheiat conturile înainte de sfârșitul turului. Rezultatele neconvingătoare ale FC U Craiova l-au determinat pe fostul internațional să își dea demisia.
Ultimul a venit aseară, în derby-ul Băniei cu Universitatea Craiova, echipa lui Laurențiu Reghecampf, scor 0-2.
FC U Craiova a ajuns la șapte meciuri consecutive fără victorie, iar problema plecării / demiterii lui Adrian Mutu a mai fost vehiculate și săptămânile trecute. Clubul chiar a dat comunicat de curând pe acest subiect. Cele două părți s-au despărțit în cele din urmă după 11 etape. Iar plecarea lui Adrian Mutu înseamnă deja al 8-lea caz de antrenor care a început sezonul 2021/22 în Liga 1 și a încheiat deja conturile.
"Eu nu țin de scaun. Sunt aici, rămâne la latitudinea conducerii să decidă ce se va întâmpla. Eu încerc să-mi fac treaba ca un profesionist. Dacă eu nu reușesc, poate va reuși altcineva. Dar nu-mi dau demisia. Cred că lucrurile se pot îndrepta. Să nu uităm că suntem o nou-promovată, iar lucrurile nu merg ca la celelalte echipe care sunt de mai mult timp în Liga 1", declara duminică seară Adrian Mutu, după eșecul contra Universității.

Liga 1, "tocător" de antrenori! Situație incredibilă după 11 etape, comparativ cu Top 5 campionate în Europa

Ilie Poenaru este singurul dintre cei opt antrenori demiși / plecați care între timp s-a angajat la altă echipă în Liga 1. El s-a despărțit de Academica Clinceni, iar azi se află pe banca tehnică a echipei Gaz Metan Mediaș.
Cu cine au început cele 16 echipe sezonul din Liga 1 și antrenorii aflați azi în funcții:
  • CFR Cluj: Marius Șumudică (etapele 1-6), Cristi Moldovan (et. 7), Dan Petrescu (et. 8-11).
  • FCSB: Dinu Todoran (et. 1-5), Edi Iordănescu (et 6-11)
  • FC Botoșani: Marius Croitoru (et. 1-11)
  • FC Voluntari: Liviu Ciubotariu (et. 1-11)
  • Universitatea Craiova: Marinos Ouzounidis (et. 1-2), Laurențiu Reghecampf (et. 3-11)
  • Farul Constanța: Gheorghe Hagi (et. 1-11)
  • Rapid București: Mihai Iosif (et. 1-11)
  • UTA Arad: Laszlo Balint (et. 1-11)
  • FC Argeș: Andrei Prepeliță (et. 1-11)
  • Chindia Târgoviște: Emil Săndoi (et. 1-11)
  • CS Mioveni: Alexandru Pelici (et. 1-11)
  • Sepsi Sf. Gheorghe: Leo Grozavu (et. 1-10), Robert Ilyes (et. 11)
  • U Craiova 1948: Adrian Mutu (et. 1-11). Din etapa următoarea formația olteană va avea un alt antrenor
  • Gaz Metan Mediaș: Mihai Teja (et. 1-8), Ilie Poenaru (et. 9-11)
  • Dinamo București: Dario Bonetti (et. 1-8), Sorin Colceag (et. 9-10), Mircea Rednic (et. 11)
  • Academica Clinceni: Ilie Poenaru (et. 1-8), John Ene (et. 9), Ionuț Chirilă (1-11).
Dar ce înseamnă cele 8 despărțiri de antrenori în prima parte a sezonului intern? Liga 1 se dovedește a fi un adevărat a fi un adevărat "tocător" de antrenori, dacă ar fi să facem o comparație cu ce se întâmplă în campionatele importante.
Leo Grozavu, antrenorul lui Sepsi
Eurosport România a evaluat situația în Top 5 campionate din Europa și a constatat că doar 5 echipe din cele 98 și-au schimbat antrenorii. Este adevărat, în Franța, Germania, Italia, Anglia și Spania s-au jucat câte 7-8 etape, dar oricum, cifra din România este impresionantă. În Liga 1 au fost demiși / au plecat 50% din antrenorii care au început sezonul. În Top 5 campionat, la total, procentul demiterilor este de 5,1%!
Cine sunt antrenorii demiși în Top 5 campionate
  • Paco Lopez - Levante
  • Xisco Munoz - Watford
  • Di Francesco – Verona
  • Leonardo Semplici – Cagliari
  • Jean-Louis Gasset - Bordeaux
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo