Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Liga 2 | Erik Lincar, la altă echipă din divizia secundă după despărțirea de Turris

Sebastian Ujica

Publicat 09/10/2019 la 12:12 GMT+3

Eric Lincar nu a rămas foarte mult timp fără job după plecarea de la Turris Turnu Măgurele. El i-a luat locul lui Laurențiu Diniță la Concordia Chiajna.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Divizionara secundă Concordia Chiajna a anunțat, miercuri, numirea în funcția de antrenor principal a lui Erik Lincar (40 de ani). Lincar a pregătit-o pe Turris Turnu Măgurele până în etapa a noua a acestui sezon din Liga 2, lăsându-și echipa pe primul loc înainte de a demisiona. Acesta îl va înlocui la Concordia Chiajna pe Laurențiu Diniță.
"Erik Lincar, noul antrenor al "vulturilor"! Ultima data la Turris Turnu Magurele, tehnicianul în vârstă de 41 de ani a semnat miercuri cu clubul nostru si a condus primul antrenament din postura de antrenor principal al "vulturilor". Acesta va avea un staff format din Viorel Domocos (antrenor secund) şi Florin Matache (antrenor cu portarii).
Lincar a jucat pentru CS Concordia Chiajna in perioada iulie 2007 - iulie 2008, iar in sezonul competitional 2015-2016 acesta a stat pe banca tehnica a alb-verzilor din postura de secund al lui Marius Baciu. Si-a inceput cariera de antrenor in 2008 ca secund la FC Prefab 05 Modelu si a mai antrenat echipe precum Academica Clinceni, Callatis Mangalia, Universitatea Craiova, Ramincu Valcea, Luceafarul Oradea, Juventus Bucuresti si Turris Turnu Magurele. Bine ai venit, Erik Lincar! Mult succes pe banca tehnica a Concordiei!", se arată în comunicatul emis de Concordia Chiajna.
După 10 etape scurse din actuala ediție de Liga 2, Concordia Chiajna ocupă locul 10, cu 13 puncte acumulate. În următoarea etapă, ilfovenii o vor întâlni pe UTA Arad, în deplasare.
Mediafax
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo