Liga a 2-a | Pancu: "Facundo Piriz este mult peste nivelul Ligii a 2-a!"

Înainte de partida din Liga a 2-a cu Metaloglobus, noua achiziție Facundo Piriz a fost prezentat oficial la Rapid.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Antrenorul Daniel Pancu a avut numai cuvinte de laudă despre mijlocașul defensiv care are în palmares două titluri de campion în Uruguay.
"Facundo Piriz este mult prea valoros pentru Liga a 2-a! Poate fi considerată o minune dumnezeiască ca un jucător de nivelul său să joace în România. Florin Manea are un merit imens pentru realizarea transferului. Sper să se simtă ca acasă la Rapid, mai ales că atmosfera creată de suporterii noștri se aseamănă cu cea din America de Sud, unde Facundo a jucat timp de patru sezoane.", a spus Pancu la conferința de presă.

Piriz: "Sunt foarte fericit să joc la o echipă cu o istorie extraordinară și cu suporteri minunați!"

Mijlocașul uruguayan de 29 de ani a acordat primul interviu în tricoul Rapidului și a ținut neapărat să spună câteva cuvinte frumoase despre suporterii giuleșteni, pe care îi va putea întâlni mâine, la meciul cu Metalogobus:
"Sunt foarte fericit să joc pentru Rapid, o echipă puternică și frumoasă din România, cu o istorie extraordinară și cu suporteri minunați. Abia aștept să încep treaba și sper să mă descurc cât mai bine! Sunt un jucător care dă totul pe teren. Mereu mă gândesc că n-am nimic de pierdut și încerc să fiu cât mai util pentru echipă.", a declarat Facundo Piriz.
Mijlocașul uruguayan evaluat la 1 milion de euro a mai jucat pentru Club Nacional, Akhmat Grozny și Montpellier. De-a lungul timpului, s-au plătit în jur de 4 milioane de euro pentru jucătorul de 29 de ani. Facundo Piriz și-a început cariera la Club Nacional (Uruguay), cu care și-a trecut în palmares două titluri de campion. Mijlocașul defensiv are și 14 meciuri în tricoul naționalelor de tineret ale Uruguayului. Jucătorul care are și cetățenie italiană a fost urmărit și de conducerea lui CFR Cluj, înainte să ajungă la Montpellier.
După fundașul Mallo, mijlocașul Facundo Piriz va fi al doilea jucător uruguayan din lotul Rapidului și, în același timp, din istoria clubului.

Cifrele lui Facundo Piriz:

Rapid, pe locul cinci în Liga a 2-a

După 8 etape, Rapid se află pe locul cinci în Liga a 2-a, cu 16 puncte. Rapid a fost eliminată săptămâna trecută din "16-imile" Cupei României, dar antrenorul Daniel Pancu consideră că echipa se află într-o formă foarte bună.
"Metalogblous formează o echipă foarte bună pe hârtie, cu jucători experimentați care au trecut prin Liga 1. Este o echipă imprevizibilă și trebuie să fim pregătiți pentru orice. Terenul sintetic îi va avantaja pe cei de la Metaloglobus, dar noi suntem într-un moment bun și nu trebuie să mai găsim scuze. Chiar dacă nu suntem în efectiv complet, traversăm o perioadă bună. Sper să continuăm așa și la meciul de mâine.", a declarat antrenorul giuleștenilor înainte de meciul cu Metaloglobus.
La conferința de presă, Pancu a recunoscut că Rapid le-a făcut oferte lui Claudiu Herea și Alexandru Coman în urmă cu un an, dar cei doi jucători de la Metalglobus au refuzat:
"Am făcut oferte pentru aducerea lui Claudiu Herea și Alex Coman, dar nu s-au materializat. Va fi un meci special pentru că mă voi întâlni cu foștii colegi Ovidiu Herea, Alex Coman, Dani Lung și Măldărășanu.", a mai adăugat Pancu înaintea meciului cu Metaloglobus.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo