Pentru prima oară din sezonul 1995-1996, nicio echipă din Spania sau Anglia nu a ajuns în semifinalele Champions League. Guardiola visa la a 8-a sa semifinală de Champions League (ar fi egalat recordul deţinut de Mourinho), dar planurile sale au fost date peste cap de o echipă care a terminat pe 7 ultimul sezon din Ligue 1 (poziţia ocupată de Lyon în momentul suspendării stagiunii din cauza COVID-19)
"Dacă nu câştig Champions League, mandatul meu pe banca lui City e unul eşuat", spunea Pep săptămâna trecută, conştient că nu are vreo scuză după ce a investit în 4 ani, în transferuri, 762 de milioane de lire (842 de milioane de euro).
Din nefericire pentru el, nici această stagiune nu a adus calificarea "cetăţenilor" în careul de aşi al competiţiei, dar Guardiola rămâne optimist.
Liga
Laporta pare decis să îl dea afară pe Koeman. Cele două nume aflate pe lista de posibili înlocuitori
IERI LA 12:14
"Asta este. Într-o zi vom trece de această barieră şi vom fi în semifinalele Champions League. Mi-a plăcut a doua repriză, am fost în meci, am avut senzaţia că am fost mai buni, dar trebuie să fii perfect într-o astfel de competiţie. Iar noi nu am fost. Nu vreau să vorbesc despre VAR, ar părea că mă plâng şi că găsesc alibiuri şi nu e cazul. Suntem out din competiţie. Am avut senzaţia că suntem pregătiţi să câştigăm, dar am făcut greşeli. De aceea am fost eliminaţi", a spus Guardiola, conform siteului oficial al clubului.

Guardiola, motivat să continue la City

Întrebat care sunt planurile de viitor, în contextul în care mai are contract cu City doar un sezon, Pep a lăsat de înţeles că e extrem de conectat la tot ce se întâmplă la club şi a dat senzaţia că ar dori să continue şi dincolo de 2021, exprimându-şi încă o dată speranţa că în viitor clubul, sub comanda sa, va scrie istorie în UEFA Champions League.
"Acum mergem în vacanţă, dar va fi o perioadă scurtă şi ne vom întoarce. Vom ridica acest club. Ştiu că am fost în semifinale cu Manuel (n.r. Pellegrini a dus-o pe City în penultimul act al Champions League) şi vom fi din nou acolo", a mai spus Pep.
Performanţele lui City în Champions League, sub Guardiola: "cetăţenii" nu au trecut niciodată de sferturi.
Semifinalele Champions League: PSG - Leipzig (marţi) şi Lyon - Bayern (miercuri)
Premier League
Klopp, întrebat dacă e bucuros că Ronaldo a ajuns la Manchester United. Răspunsul germanului
IERI LA 08:21
Premier League
Solkjaer, încântat de Ronaldo. Ce a răspuns când a fost întrebat de titlu
11/09/2021 LA 17:42