Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Champions League: Manchester City și Lyon s-au calificat în sferturi. Juventus și Real, eliminate

Cosmin Cioboata

Actualizat 08/08/2020 la 00:10 GMT+3

Manchester City și Lyon au obținut calificarea în sferturile UEFA Champions League, după două meciuri extrem de tensionate. Formația lui Pep Guardiola s-a impus cu 2-1 (4-2, la general) în fața lui Real, în timp ce "bianconerii" au câștigat returul cu Lyon (2-1), însă au fost eliminați de golul marcat în deplasare de Depay (2-2, la general).

Manchester City s-a calificat în sferturile UEFA Champions League

Credit imagine: Getty Images

Manchester City a deschis scorul în minutul 9, după o greșeală uriașă comisă de Raphael Varane. Fundașul francez a ținut prea mult de minge în propriul careu, iar Gabriel Jesus a profitat și l-a deposedat. Apoi, brazilianul i-a pasat lui Raheem Sterling, care a înscris fără emoții, din câțiva metri de poartă. Karim Benzema, omul de gol al Realului, a restabilit egalitatea în minutul 28, când a reluat imparabil cu capul centrarea expediată de Rodrygo. La vestiare s-a intrat cu scorul de 1-1, iar calificarea încă era pe masă.
Speranțele Realului s-au diminuat semnificativ la jumătatea reprize secunde, când Varane a mai comis o eroare impardonabilă. Francezul a ratat pasa cu capul către propriul portar, iar același Jesus a profitat și a trimis pe lângă Courtois.
Ca urmare a meciului dezastruos din această seară, Raphael Varane a ajuns la a 3-a eroare în urma căreia s-a înscris un gol, în acest sezon de Champions League. Potrivit Squawka Football, francezul a devenit primul jucător de câmp care bifează această contraperformanță în ultimii 4 ani.
S-a încheiat 2-1 (4-2, la general), iar formația lui Pep Guardiola s-a calificat în sferturile UEFA Champions League.

Juventus, eliminată de Lyon în optimile UEFA Champions League

Juventus a ratat calificarea în sferturile UEFA Champions League, în fața lui Lyon. Memphis Depay a deschis scorul după 12 minute, din lovitură de la 11 metri. Bentancur a comis un fault în propriul careu, iar centralul a acordat penalty. Căpitanul francezilor a transformat cu o "scăriță" la care Szczesny a fost spectator.
Tot din penalty a egalat Juventus înainte de pauză. Cristiano Ronaldo a executat impecabil lovitura de pedeapsă, acordată după un henț comis în careu de Depay. Cristiano a reușit "dubla" în minutul 60, când a trimis un șut imparabil în vinclul porții lui Lopes, de la marginea careului.

Cristiano Ronaldo a bifat două recorduri impresionante, dar a ratat calificarea

Cristiano Ronaldo a ajuns la golul cu numărul 37 în sezonul curent, în toate competițiile, devenind cel mai bun marcator al lui Juventus într-o singură stagiune.
În același timp, starul portughez a devenit primul jucător din istoria UEFA Champions League care reușește să înscrie cel puțin 10 goluri pentru 3 cluburi diferite: Manchester United (15), Real Madrid (105) și Juventus (10).
În ciuda recordurilor înregistrate în această seară, Cristiano Ronaldo n-a putut s-o califice pe Juventus în sferturile de finală. S-a încheiat 2-2 la general, însă francezii au beneficiat de golul marcat în deplasare de Depay.
Așadar, se cunoaște acum cel de-al treilea sfert de finală din Champions League: Manchester City vs Lyon.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol