Bavarezii se anunţă una dintre principalele pretendente la trofeul Champions League, dacă e să ne raportăm la modul în care s-au prezentat nemţii la Londra.
Trupa lui Lampard, una fără experienţă, a rezistat eroic în prima repriză, deşi Muller a ratat două ocazii imense, la una dintre ele Caballero fiind salvat de bară.
După pauză, Bayern a continuat să preseze, iar golurile au venit firesc. Golgheterul Lewandowski l-a găsit de două ori ideal pe Gnabry, fostul jucător al lui Arsenal, care nu a înscris niciodată pentru "tunari". Vârful polonez şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor, după ce a fost servit ideal de tânărul fundaş stânga, Alphonso Davies.
Bundesliga
Cristiano Ronaldo s-a lovit de primul refuz după despărțirea de United! Clubul care i-a închis ușa
29/11/2022 LA 13:32
Ca tabloul înfrângerii să fie complet pentru gazde, Chelsea a terminat partida în "10", după ce VAR-ul a arătat că Marcos Alonso merita roşu, după ce l-a lovit în figură pe Lewandowski.
Gnabry a înscris 6 goluri în actuala ediţie a Champions League, toate reuşindu-le la Londra. Ca un amănunt amuzant, Gnabry a reuşit mai multe goluri în capitala Angliei în două meciuri decât Christian Benteke în trei sezoane. Vârful de culoare evoluează pentru Crystal Palace, formaţie londoneză.
Gnabry a devenit primul jucător din istorie care marchează primele sale 6 goluri din competiţie împotriva unor adversare din aceeaşi ţară, Anglia.
Dubla lui Gnabry a fost reuşită în 203 secunde, de fiecare dată servantul fiind golgheterul Lewandowski. Totuşi, în acest sezon cea mai rapidă dublă îi aparţine lui Rodrygo, care a punctat pentru Real într-un interval de 151 de secunde. Ca un amănunt interesant, atacantul blanco a avut de fiecare dată acelaşi om responsabil cu assistul: coechipierul Marcelo.
Lewandowski a reuşit al 11-lea gol stagional în Champions League, fiind golgheterul competiţiei. El a ajuns la al 39-lea gol în toate competiţiile, în acest sezon. În 2020, Lewa nu a înscris într-un singur meci: în derbyul cu locul doi din Bundesliga, Leipzig, încheiat 0-0.
Graţie reuşitei din această seară de pe Stamford Bridge, vârful polonez a urcat pe locul 4 într-un clasament all-time al golgheterilor din UEFA Champions League, cu 17 de goluri.
Pentru Chelsea se anunţă un retur imposibil la Munchen, mai ales că Lampard nu se va putea baza pe unul dintre cei mai constanţi jucători. Jorginho a primit galben în debutul reprizei secunde cu Bayern şi va fi suspendat în partida următoare.
Fără a mai avea presiunea Champions League, formaţia lui Lampard se poate concentra acum exclusiv pe campionat, unde are prima şansă să ocupe locul 4 şi să se califice într-o nouă ediţie a Ligii Campionilor. În weekend, "albaştrii" merg pe terenul unei echipe în mare suferinţă, Bournemouth (sâmbătă, ora 17:00, Eurosport 1).
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
Chelsea, ce lovitură! Londonezii au perfectat transferul unuia dintre marii absenți de la Mondial
28/11/2022 LA 16:36
Fotbal
Japonezii care l-au învins pe Neuer joacă în Bundesliga! "Samuraii" au doar 6 victorii la Mondial
23/11/2022 LA 16:00