Articol scris de Marius Sechea
Polonezul Jerzy Dudek a apărat poarta ambelor echipe care se vor înfrunta sâmbăta pe Stade de France în finala Champions League, iar cu Liverpool a câștigat cea mai importantă competiție europeană a cluburilor în 2005, într-un meci în care englezii i-au învins în finală pe cei de la AC Milan, într-un meci dramatic și spectaculos, decis la loviturile de departajare, polonezul reușind să apere două penalty-uri executate de "diavoli".

Dudek, înainte de Liverpool - Real Madrid: "E imposibil să alegi favorita"

Fotbal
Salah, felicitat de Klopp după prelungirea contractului cu Liverpool
ACUM 12 ORE
Într-un interviu acordat cotidianului spaniol Marca, polonezul a declarat că e imposibil să alegi un favorit între cele două. "Ambele echipe sunt foarte valoroase, iar modul în care au ajuns în finală a fost unul incredibil, mai ales modul în care s-a calificat Real Madrid", a spus polonezul.
Întrebat care ar putea fi cheia jocului la Liverpool, Dudek a declarat că Salah și Mane sunt atuurile echipei engleze. "Sunt jucători foarte rapizi și creativi și, chiar dacă nu joacă bine, sunt capabili să creeze spații pentru ambii fundași laterali, Alexander-Arnold și Robertson", a adăugat polonezul, care a continuat și a spus că Liverpool se poate baza oricând pe Allison, Van Dijk și pe jucătorii de bandă.
În ceea ce-i privește pe cei de la Real Madrid, fostul portar polonez, care a evoluat la gruparea madrilenă între anii 2007 și 2011, a declarat că Modric și Benzema sunt jucătorii cheie ai spaniolilor. "La câte goluri a marcat Karim, cred că merită Balonul de Aur. Cât despre linia defensivă, acesta face uneori greșeli, însă Courtois oferă încredere echipei în momentele cele mai importante, fiind un jucător esențial, așa cum a arătat în meciurile contra lui PSG, Chelsea și Manchester City".
Dudek a vorbit și despre parcursul echipei madrilene în Champions League. "Această echipă nu renunță niciodată. Când crezi că meciul s-a terminat, Realul se trezește datorită valorii jucătorilor, dar și datorită formei fizice a lui Benzema și Vinicius".

Dudek: "Liverpool e o echipă mare, dar Real Madrid e specială"

În același interviu, Dudek a declarat că nu-și imagina că, după plecarea de la Liverpool, va putea juca pentru o echipă mai mare, dar a ajuns să semneze cu Real Madrid. "Oriunde mergi, Real Madrid are mii de fani și o mulțime de oameni care te așteaptă la hotel. Real Madrid e o echipă specială".
Polonezul a declarat că e greu să compare cele două echipe, ambele câștigând multe trofee și având o istorie îndelungată. "Pe Anfield atmosfera e cu totul diferită, fiindcă în Premier League nu există meciuri ușoare", a continuat polonezul.

Van Dijk, ideal pentru Real Madrid

Întrebat care jucător de la Liverpool s-ar potrivi cel mai bine la Real Madrid, Dudek a declarat următoarele: "Salah, în mod evident, însă Realul are viitorul asigurat pe acest post, având în lot doi jucători valoroși, Rodrygo și Valverde. Dacă aș putea alege un singur jucător, probabil că ar fi Van Dijk, pentru că Real și-ar putea îmbunătăți linia de fund. Au mijlocași, jucători de bandă, atacanți și un portar excelent, dar cred că defensiva se mai poate îmbunătăți”.
Polonezul a declarat că e greu să dai un pronostic, însă apoi a completat: "Poate o remiză, 1-1, iar apoi câștigătoarea se va decide la penalty-uri. Acestea sunt o loterie, dar Liverpool a arătat anul acesta că este foarte puternică la penalty-uri, așa că, în acest caz, ar putea avea un ușor avantaj, însă finala Champions League e cu totul altceva".
Premier League
Mo Salah a devenit cel mai bine plătit jucător din Premier League, dar e abia al 4-lea în lume
ACUM O ZI
Fotbal
Mohamed Salah și-a prelungit contractul cu Liverpool! Egipteanul va avea un salariu uriaș
IERI LA 15:20