Conform RMC, un fan al celor de la PSG s-a cazat pentru o noapte în același hotel ca jucătorii Barcelonei, cu care formația pariziană urmează să se întâlnească în returul optimilor de finală din UEFA Champions League.
Nu este vorba de o coincidență - francezul a vrut să se asigure că echipa sa nu va irosi de această dată avantajul considerabil luat în tur așa că a luat măsuri.
După ce mai mulți fani ai parizienilor au aprins artificii în fața hotelului la 04:00 dimineața, doar o oră mai târziu, fanul parizienilor cazat la hotel a declanțat alarma de incendiu pentru a perturba și el odihna catalanilor. El a fost ulterior reținut de poliție.
Fotbal
Cum arată topul celor mai scumpe transferuri din istorie raportat la inflație! Neymar nu e în top 7
IERI LA 16:39

PSG - BARCELONA | CALIFICAREA, UN MIRACOL PENTRU CATALANI

La prima vedere, PSG are de îndeplinit o simplă formalitate. Francezii s-au impus cu 4-1 în meciul-tur, pe Camp Nou, iar elevii lui Pochettino nu concep să rateze o calificare pe care par că şi-au asigurat-o încă din tur. Mbappe a reuşit un hat-trick, golul 2 fiind marcat de Kean. Totuşi, aceştia au amintiri neplăcute în disputele cu Barcelona din Liga Campionilor. În 2017, PSG s-a impus cu 4-0 în manşa-tur, iar în retur au cedat cu un incredibil 1-6 pe Camp Nou.
S-au schimbat datele problemei de atunci, iar acum o nouă''remontada'' pare mult mai greu de reuşit. Pe plan intern, PSG se află pe locul 2, la 2 puncte de liderul Lille. Trupa lui Pochettino vine după 3 victorii consecutive, iar ultima partidă a consemnat calificarea francezilor în optimile Cupei Franţei. Parizienii au cel mai bun atac din Franţa şi cea mai bună apărare, astfel va fi interesant de văzut cum va aborda returul cu Barcelona, care va miza totul pe cartea atacului pentru a întoarce scorul.
În grupele UEFA Champions League, PSG a terminat pe primul loc, adversarii săi fiind Leipzig, Manchester United şi Basaksehir. Pentru disputa din această seară, Pochettino nu va putea miza pe Juan Bernat, Moise Kean şi Neymar, indisponibili din motive medicale.
Fotbal
Barcelona nu renunță ușor la Lewandowski! O nouă contestație depusă privind suspendarea polonezului
06/12/2022 LA 09:29
Ligue 1
Super lovitura pregătită de PSG pe piața transferurilor! Pe ce jucător de la Mondial au pus ochii
05/12/2022 LA 15:58