Antrenorul echipei italiene, Atalanta, Gian Piero Gasperini, a vorbit laudativ la adresa antrenorului lui Manchester City, Pep Guardiola. Antrenorul în vârstă de 61 de ani și echipa lui au ajuns în Anglia pentru meciul din UEFA Champions League dintre Manchester City și Atalanta, iar la conferința de presă a vorbit și despre fostul tehnician de pe banca Barcelonei.
Gasperini este de părere că-i datorează lui Guardiola recunoștință pentru gestul frumos pe care ibericul l-a făcut după ce Gasperini a fost demis de la Inter Milan după doar cinci meciuri petrecute pe banca tehnică de pe San Siro în 2011. Antrenorul italian al Atalantei și-a reconstruit cariera în antrenorat prin calificarea în premieră pe care a obținut-o cu Atalanta în Champions League, reușită pe care Guardiola a calificat-o drept "incredibilă".

Gian Piero Gasperini: "Nu voi uita niciodată ce a făcut pentru mine"

Fotbal
Gala The Best FIFA Football Awards. Lewandowski, cel mai bun jucător al lumii în 2021
17/01/2022 LA 12:22
"Complimentele lui au fost foarte binevenite. Nu mai am nimic de adăugat față de ce s-a spuns deja despre Pep Guardiola, nu doar despre el ca antrenor, dar ca om. Pentru mine a făcut un gest frumos pe care nu-l voi uita niciodată. Când am fost demis de la Inter, el m-a sunat și m-a invitat să merg la Barcelona și să-i văd. A fost un gest foarte frumos din partea lui într-un moment foarte dificil pentru mine", a spus Gian Piero Gasperini la conferința de presă.
Atalanta a terminat pe locul trei în Serie A sezonul trecut și a ajuns în finala Coppa Italia. În prezent, echipa antrenată de Gasperini este tot pe locul trei după un început de sezon foarte bun, însă în Champions League caută încă succesul după înfrângerile încasate de la Dinamo Zagreb și Șahtior Donețk. "Este un premiu pentru mine să mă aflu aici și să joc un meci ca acesta, sunt foarte mândru. Este un meci foarte dificil, însă în istoria Atalantei, este un joc pe care-l vom privi cu mult optimism. Sperăm să jucăm bine și să facem o impresie bună. Întâlnim una dintre cele mai bune echipe de fotbal din lume", a mai spus Gasperini.
Premier League
Guardiola încearcă cel mai scump transfer din istoria Premier League: 150 de milioane de euro
15/01/2022 LA 10:58
Premier League
Manchester City – Chelsea | Poate Tuchel să îi încurce, din nou, pe „cetățeni”?
15/01/2022 LA 04:50