Inter avea nevoie de o victorie pe terenul lui Gladbach pentru a mai spera la calificare, astfel că formația lui Antonio Conte a început meciul foarte hotărâtă. Matteo Darmian a deschis scorul în minutul 17 printr-un șut puternic din interiorul careului, în urma unei pase foarte bune a lui Gagliardini.
Ulterior, meciul s-a jucat pe contre, iar Lautaro Martinez a ratat șansa de a face 2-0 în minutul 34, când șutul său a fost respins în corner de Sommer. Nemții s-au trezit apoi și au tras un prim semnal de alarmă în minutul 36, dar Handanovic a fost la post la șutul lui Stefan Leiner. Slovenul nu a mai putut face nimic în prelungirile primei părți, când Plea a egalat cu o lovitură de cap din apropierea porții, după o centrare excelentă a lui Lazaro.
Prima șansă a reprizei secunde le-a aparținut gazdelor, dar Thuram a trimis peste poartă cu capul dintr-o poziție foarte bună. În minutul 62, Lautaro Martinez a lovit bara, dar 3 minute mai târziu nemții nu au mai scăpat și Romelu Lukaku a făcut 2-1 cu un șut perfect în colțul lung. Belgianul a reușit dubla în minutul 73, când a marcat cu un șut sec din interiorul careului, după un assist venit din partea lui Hakimi.
Fotbal
Ele sunt favoritele la cucerirea titlurilor în cele mai tari 5 campionate din Europa! Analiza CIES
21/09/2021 LA 08:33
Nemții au revenit repede în joc prin golul lui Plea din minutul 76, care a finalizat cu sânge rece din pasa lui Thuram, în urma unei faze în care Alexis Sanchez a pierdut o minge la jumătatea terenului. Plea a izbutit chiar Hattrick-ul în minutul 83, dar reușita sa a fost anulată pentru off-side după intervenția arbitrajului video. Până la final nu s-a mai întâmplat nimic notabil și Inter obține o victorie mare, care o păstrează în lupta pentru primăvara Champions League.

Toate echipele din Grupa B au șanse de calificare

Prin această victorie, Inter speră în continuare la calificare, iar pentru asta are nevoie de 2 lucruri: să câștige meciul cu Sahtior din ultima etapă, iar meciul dintre Real Madrid și Borussia Monchengladbach să nu se încheie la egalitate.
În schimb, Gladbach trebuie să nu piardă la Madrid pentru a fi sigură de calificare. Nemții se pot califica și cu o înfrângere împotriva Realului, dar în acest caz au nevoie ca Inter și Sahtior să remizeze în ultima rundă.
Real și Gladbach pot merge împreună în primăvara Champions League cu un rezultat de egalitate la Madrid, dar acest lucru e posibil doar dacă Inter va câștiga cu Sahtior, în caz contrar, Realul fiind eliminată.
Pentru Sahtior calculele sunt și mai simple. Ucrainienii au nevoie de o victorie pe Giuseppe Meazza și sunt calificați, iar în cazul unei înfrângeri sunt eliminați. În cazul unui egal contra Interului, Sahtior se califică doar dacă Real nu o învinge pe Borussia Monchengladbach.
Clasament
  • 1.Borussia Monchengladbach 8 puncte (16-9)
  • 2.Real Madrid 7 puncte (9-9)
  • 3.Sahtior Donetsk 7 puncte (5-12)
  • 4.Inter 5 puncte (7-8)
Serie A
Gazzetta dello Sport, cuvinte mari despre Ionuț Radu! De ce românul are șanse să devină titular
02/09/2021 LA 10:25
Serie A
Inter - Genoa 4-0. Meci magic făcut de "trădătorul" Calhanoglu și de Edin Dzeko
21/08/2021 LA 18:26