Sebastian Colțescu a fost eroul negativ în fotbalul mondial aseară, după ce Istanbul Bașakșehir a părăsit terenul la partida cu PSG. Banca turcilor fusese foarte vocală de la început ul partidei contra francezilor, dorind să pună presiune pe arbitri. La un moment dat, Colțescu nu a mai rezistat și i-a transmis lui Hațegan, centralul meciului, că unul dintre cei prezenți pe banca tehnică a campioanei Turciei trebuie eliminat.
Cum Hațegan nu știa împotriva cui să ia măsuri, Colțescu i l-a indicat pe Pierre Webo, folosind titulatura "negrul acela". De aici și până la un conflict în toată regula, terminat cu plecarea celor două formații la vestiare, în semn de protest, a fost doar un pas.

Jucătorii au vrut să revină, președintele lui Istanbul Bașakșehir s-a opus

Ligue 1
Cele 4 motive pentru care PSG nici nu a vrut să audă de oferta Realului pentru Mbappe
02/09/2021 LA 07:29
Echipele au mers la vestiar, în semn de protest față de cuvintele rostite de Colțescu, iar timp de o oră s-a discutat despre formula în care se va reveni pe teren. S-a ajuns la varianta ca unul dintre arbitrii VAR să devină al 4-lea oficial, pentru ca românul să ia loc în camera de video-arbitraj. Lucru respins de turci, aceștia explicând că nu vor mai juca atâta vreme cât românul e implicat în meci. Cum în camera VAR era nevoie de două persoane, nu s-a găsit soluția pentru reluare.
RMC Sport anunță, totuși, că la un moment dat jucătorii au părut că se pun de acord să revină. Demba Ba, atacantul oaspeților, i-a propus lui Marquinhos ca cei 22 de fotbaliști să se întoarcă pe teren ținându-se de mână, într-o imagine cu un puternic caracter anti-rasism. Jucătorul lui PSG a acceptat imediat, însă decizia finală nu a depins de jucători.
Cotidianul turc Hurriyet anunță azi că, deși fotbaliștii se puseseră de acord ca partida să fie reluată de la ora 22:00, turci au refuzat să mai joace, iar decizia nu a ținut de jucători sau de banca tehnică. Goksel Gumuşdag, președintele clubului, și-a asumat această hotărâre, nedorind să participe la un meci în care Colțescu era implicat. Acesta, chiar dacă nu ar mai fi fost al patrulea oficial, trebuia mutat în camera VAR, pentru că altfel nu exista cadrul legal ca disputa să meargă mai departe.
Interesant e că UEFA a încercat să fie împăciuitoare și a vrut ca partida să se reia, pentru ca acest conflict să nu escaladeze, dar oficialul turcilor a fost de neînduplecat. Goksel Gumuşdag are și o carieră politică în spate, dar s-a făcut remarcat în fotbal prin faptul că a condus Asociația președinților de cluburi din Turcia, în perioada 2017-2014.
Meciul dintre PSG și Bașakșehir se va relua astăzi, din minutul 14, cu o altă brigadă de arbitri. Danny Makkelie va fi la centru, urmând să fie ajutat de conaţionalul său Mario Diks şi de polonezul Marcin Boniek. Rezervă a fost desemnat tot un polonez, Bartosz Frankowski.
Fotbal
Situația incredibilă în care a ajuns Barcelona, după cedarea lui Griezmann
01/09/2021 LA 07:05
Premier League
Real Madrid renunță la Varane: i-a propus lui United un super schimb
04/07/2021 LA 08:23