Lionel Messi, "victima" unei trădări incredibile. Ce a descoperit El Pais
Publicat 16/02/2022 la 08:01 GMT+2
El Pais dezvăluie că Gerard Pique, cel mai reprezentativ jucător al Barcelonei în acest moment, l-a sfătuit pe Joan Laporta, anul trecut, să nu îi prelungească înțelegerea lui Lionel Messi.
Lionel Messi face au Real Madrid
Credit imagine: Getty Images
Performanțele din ultimul deceniu și jumătate ale Barcelonei se leagă în primul rând de geniul lui Messi. Acesta nu a putut să își termine cariera la formația de pe Camp Nou, din cauza problemelor financiare ale clubului, care au făcut imposibilă prelungirea înțelegerii care a avut termen de scadență vara anului trecut.
Interesant e că Gerard Pique, legenda catalanilor, l-a sfătuit pe Joan Laporta în legătură cu modul în care Barcelona poate gestiona mai bine greaua "moștenire" lăsată de Bartomeu. Potrivit El Pais, fundașul i-a spus președintelui că soluția pentru situația economică delicată a Barei este să îl lase pe argentinian să plece.
"Fără Leo, se va rezolva problema cu fair-play-ul financiar", i-a spus fundașul central al Barcei președintelui. Acesta din urmă a căutat totuși formula pentru a încerca să își păstreze starul, dar nu a reușit.
CITEȘTE ȘI:
Messi s-a simțit trădat de Pique
Potrivit sursei citate, Pique i-a mai spus lui Laporta că, dacă starul argentinian pleacă, nu ar fi o mare diferență în termeni de performanță. Asta pentru că Messi e pe final de carieră, iar echipa oricum trebuie să fie reconstruită.
Această conversație a ajuns la urechile lui Messi, care s-a simțit trădat de fundașul central, cu care a împărtășit momente fantastice atât de mult timp, într-una dintre cele mai bune formații din istorie. Sfârșitul telenovelei s-a încheiat cu prezentarea lui Leo pe Parc des Princes .
Articolul din "El Pais" mai dezvăluie că lui Messi i-a fost greu să se adapteze la Paris, dar că din prima clipă a încercat să "cucerească" vestiarul PSG. "Am fost surprins de Leo. A întrebat multe lucruri și a dezvăluit lucruri despre viața lui", în tentativa de a se adapta cât mai repede și a lega relații de prietenie cu starurile lui PSG.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo