Manchester United avea nevoie de un singur punct din confruntarea de pe Old Trafford și după cum era de așteptat, diavolii au început meciul cu abordarea clasică din partidele cu echipe mari.
Elevii lui Solskjaer s-au așezat foarte retras și au invitat adversarii la joc, așteptând să iasă pe contraatac. Numai că acele contraatacuri n-au venit. A venit în schimb șutul lui Mbappe, deviat până la Neymar și execuția impecabilă a brazilianului care a adus deschiederea de scor pentru francezi în minutul șase.
După o perioadă în care PSG a atacat cu trei fundași și a lărgit astfel terenul, forțând jucătorii de bandă ai lui United să acopere mai mult teren, Manchester United a revenit treptat în joc.
Liga Campionilor UEFA
Liverpool şi Real Madrid au jucat 3 finale de Cupa/Liga Campionilor,acum sunt faţă în faţă în optimi
07/11/2022 LA 11:35
De la golul marcat de PSG, United a echilibrat partida iar acest lucru a fost răsplătit prin golul reușit de Rashford. Unul norocos, este adevărat, după o deviere a lui Diallo, însă meritat din punct de vedere al jocului.
Norocosul serii a fost Fred, care a primit doar un cartonaș galben după ce l-a împins cu capul pe Paredes. Pentru o fază similară, Pepe a fost eliminat în meciul lui Arsenal cu Leeds din Premier League. Nu ar strica mai multă consistență în arbitraj.

Manchester United - PSG 1-3. Parizienii au dat lovitura în repriza a doua

Repriza a doua a început diametral opus față de prima parte. United s-a aflat în control total iar Anthony Martial își va aminti multă vreme ratarea din minutul 49 atunci când, din șase metri, singur cu Navas, a trimis inexplicabil peste poartă.
Zece minute mai târziu Cavani a fost foarte aproape să înscrie o bijuterie de gol împotriva fostei sale echipe, dar lobul uruguayanului a ajuns în transversală. Mingea a ajuns apoi la Martial, care însă a preferat să ia la țintă doi jucători adverși în loc să șuteze plasat, irosind astfel o nouă mare ocazie.
Cu toate acestea, PSG a fost cea care a marcat. În minutul 69 Marquinhos a marcat golul care i-a adus pe parizieni la conducere și doar câteva minute mai târziu inevitabilul s-a produs iar Fred a primit al doilea cartonaș galben. Neymar a reușit dubla pe final de meci pentru a asigura cele trei puncte pentru francezi.

Clasamentul grupei H cu o etapă înainte de final

1. Manchester United 9p
2. PSG 9p
3. RB Leipzig 9p
4. Istanbul Basaksehir 3p
În ultima etapă se vor juca: PSG - Istanbul Basaksehir și RB Leipzig - Manchester United.

Rezultatele serii în UEFA Champions League

  • Basaksehir - Leipzig 3-4
  • Krasnodar - Rennes 1-0
  • Brugge - Zenit 3-0
  • Dortmund - Lazio 1-1
  • Ferencvaros - Barcelona 0-3
  • Juventus - Dinamo Kiev 3-0
  • Sevilla - Chelsea 0-4
Liga Campionilor UEFA
Mbappe, record istoric în UCL, umbrit de ratarea incredibilă a locului 1 în grupă
03/11/2022 LA 07:13
Liga Campionilor UEFA
Antrenorului lui PSG nu i-a venit să creadă că a pierdut locul 1 în grupă: "E irațional ce trăim"
03/11/2022 LA 06:21