Sebastian Colțescu a ajuns în prim-plan-ul fotbalului mondial, după ce a fost acuzat de rasism în meciul dintre PSG și Istanbul Bașakșehir, din ultima rundă a grupelor UEFA Champions League. Sintagma "negrul acela" cu trimitere la Pierre Webo, secundul turcilor care trebuia eliminat de Haţegan, a fost intens discutată, iar UEFA a deschis deja o anchetă.
Nu doar arbitrul român riscă suspendarea, ci şi antrenorul lui Istanbul Başakşehir, Okan Buruk. Fostă legendă a lui Galatasaray, unde a evoluat alături de Hagi, Gică Popescu, Adrian Ilie, fostul mijlocaş i-ar fi transmis lui Colţescu o ameninţare voalată ("Vei veni tu în Turcia), dar şi un mesaj cu iz rasist. "În țara mea, românii sunt țigani, dar eu nu am cum să-i numesc țigani", se aude pe înregistrare o voce. Aceasta ar fi, potrivit Gazetei Sporturilor, a tehnicianului turc.

Romani Rose cere sancţiuni de ambele părţi

Liga Campionilor UEFA
Mbappe l-a evitat cât a putut pe Messi. Cifrele incredibile prezentate de L'Equipe
IERI LA 14:30
Romani Rose, preşedintele Consiliului German pentru minorităţile Roma şi Sinti, cere pedepse aspre pentru ambele părţi, atât Colţescu, cât şi membrul staffului turcilor fiind în culpă. O scrisoare în acest sens a fost deja trimisă la UEFA, în speranţa că se vor lua deciziile care se impun.
"Ani la rând, fotbaliştii de culoare au fost insultaţi de fani pe stadioanele din Europa. Faptul că rasismul n-a venit acum din tribune, ci de la unul dintre arbitri, care ar trebui să apere valorile fair-play-ului pe teren, e o situaţie nouă şi de neacceptat. Minorităţile Sinti şi Roma sunt expluse unor forme violente de rasism în Europa. E inacceptabil pentru sportivii de la Başakşehir să raspundă unei insulte rasiste crescând nivelul de rasism. O asemenea faptă trebuie urmărită cu corectitudine şi rezolvată de UEFA şi de club. Ma aştept ca UEFA, care dă o mare importanţă luptei contra rasismului, să condamne ferm remarcile rasiste făcute de pe banca lui Başakşehir, precum şi cele făcute de al 4-lea arbitru", e în scrisoarea semnată de Romani Rose şi destinată UEFA.
Potrivit allgemeine-zeitung.de, ancheta UEFA e în plină desfăşurare şi există şanse mari ca încă din această săptămână să ştim un prim verdict al forului continental.
Liga Campionilor UEFA
Koeman, distrus: "Jucătorii știu că există un cadavru sportiv pe bancă"
15/09/2021 LA 08:58
Liga Campionilor UEFA
Busquets, întrebat dacă Barcelona poate câștiga Champions League, fără Messi. Răspunsul dat
13/09/2021 LA 14:21