Rudi Garcia, după ce a fost eliminat de Bayern din Champions League: "E o nedreptate!"

Rudi Garcia, antrenorul lui Lyon, simte frustrare după ce echipa sa a fost eliminată de Bayern, din semifinalele Ligii Campionilor. Chiar dacă bavarezii s-au impus categoric, scor 3-0, tehnicianul de 56 de ani nu uită şansele avute în debutul meciului de echipa sa.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Pentru Rudi Garcia partida cu Bayern era una specială. Nu doar pentru că el şi Lyon ar fi avut şansa să evolueze în premieră într-o finală de Champions League, dar şi pentru că tehnicianul voia o revanşă în faţa bavarezilor.
Garcia a suferit cele mai grele două eşecuri din carieră contra gigantului german: pe vremea când era pe banca Romei a pierdut acasă, scor 7-1, contra bavarezilor, care i-au mai administrat o corecţie dură, 6-1, când era în postura de manager al lui Lille.

Rudi Garcia, măcinat de ratările lui Lyon în partida cu Bayern

În ciuda faptului că partida de aseară a fost controlată în bună măsură de Bayern, în special în repriza secundă, tehnicianul lui Lyon e convins că partida putea fi scrisă altfel dacă în minutul 4 Memhis Depay nu ar fi ratat o şansă incredibilă. Apoi, după o perioadă în care Lyon a fost extrem de periculoasă pe contre, Karl Toko Ekambi şutând pe lângă poartă din poziţie foarte bună în minutul 17, la faza imediat următoare Gnabry a deschis scorul cu o execuţie magistrală.
"Putem fi mândri de seria noastră şi de partida cu Bayern, dar dezamăgirea primează în aceste momente. Am un sentiment de nedreptate, pentru că trebuia să fi condus cu 1-0 şi s-a făcut 0-1, după o perioadă foarte bună a noastră. Ştiam că vor veni foarte sus, vor încerca să ne preseze şi ne vor lăsa spaţii. Aşa au apărut şansele lui Memphis şi Karl, ne bazam că vom avea astfel de oportunităţi. Am crezut că ne putem califica în finală şi meciul a arătat că nu era un obiectiv de neatins. Am avut ocaziile noastre şi am arătat că Bayern nu e de netrecut. Scorul nu relfectă realitatea din teren, dar acum trebuie să ne revenim şi să ne concentrăm pe campionat, pentru că va începe foarte repede. Sunt puţin speriat de acest lucru, trebuie să gestionăm foarte bine situaţia", a spus Rudi Garcia, la microfonul RMC Sport după meci.
Lyon va avea doar o săptămână să se pregătească pentru noua stagiune din Ligue 1, care va debuta pe 28 august, cu o partidă contra lui Dijon.
În ceea ce o priveşte pe Bayern, aceasta va evolua duminică, de la ora 22:00, împotriva lui PSG, în marea finală a Champions League.
Dacă Rudi Garcia a fost marcat de regretele aferente ratării calificării în finală, contul de twitter al lui Lyon în limba engleză a recunoscut superioritatea lui Bayern, o formaţie care în multe momente se apropie de perfecţiune.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo