articol de Romeo Ene
Meciul cu Real Madrid reprezintă o provocare pentru Mohamed Salah, golgheterul Premier League, cu 17 reuşite: ”Am o dorință mare să câștigăm jocul și să ajungem în semifinale. Ce se va întâmpla acum nu va schimba rezultatul finalei de la Kiev. Asta s-a terminat", spune atacantul egiptean într-un interviu acordat pentru Marca.
Viitorul lui Salah la Liverpool
Premier League
Salah a primit galbene exclusiv pentru că și-a scos tricoul. Reacția genială a lui Klopp
ACUM 10 ORE
”Dacă mă văd jucând la alt club după 4 ani la Liverpool şi dacă se apropie sfârşitul unui ciclu? Nu depinde de mine. Vom vedea ce se va întâmpla, dar prefer să nu vorbesc despre asta acum. Dacă voi juca în Spania după ce am evoluat în Anglia şi Italia? Sper să pot juca fotbal mulţi ani de acum înainte. De ce nu? Nu ştii niciodată ce se va întâmpla în viitor, aşa că...Poate într-o zi”, a declarat Salah potrivit Marca.

Salah, despre ce s-a schimbat faţă de finala din 2018

Salah se va reîntâlni cu Sergio Ramos, care l-a faultat în minutul 31 al finalei din 2018, iar egipteanul a fost nevoit să părăsească terenul accidentat. ‘’Acel meci s-a terminat, e istorie, aşa că nu mă gândesc la asta. Toată lumea îşi doreşte să câştige, e un lucru normal.’’
Întrebat despre cum s-a schimbat Liverpool faţă de finala din 2018, Salah a menţionat: ”Am câştigat Premier League şi Liga Campionilor, suntem campioni. Aceasta este marea schimbare.’’ Despre Real Madrid: ‘’Situaţia este diferită. Au pierdut câţiva jucători exponenţiali, precum Cristiano Ronaldo, cel mai bun jucător din istoria lor, a marcat foarte multe goluri pentru ei. În acelaşi timp a venit Eden Hazard, care nu a avut foarte mult noroc, fiind mai mult accidentat. Totuşi, ei sunt acum în sferturi, au jucători minunaţi, chiar dacă au pierdut prin plecarea lui Ronaldo.’’

Zidane a fost un idol pentru Salah

”Este un antrenor grozav, a câştigat de 3 ori Liga Campionilor, i-a mers foarte bine. A plecat, dar acum s-a întors pentru a o ajuta pe Real să câştige alte trofee. El a fost unul dintre idolii mei când eram mic, iar ca antrenor merge excelent”, a declarat egipteanul despre antrenorul Realului, Zinedine Zidane.
Despre situaţia lui Livepool: ”S-au întâmplat o mulţime de lucruri în acelaşi timp, norocul nu a fost de partea noastră. Asta ne-a făcut să ne dorim şi mai mult să câştigăm Liga Campionilor şi sper că vom face asta. Relaţia mea cu Klopp este una normală, între doi profesionişti”.
”Sper să merg pe aceeşi direcţie pe care am mers în ultimii ani. Vreau să câştig trofee, să marchez goluri, să-mi ajut echipa să câştige tot ce se poate, este cel mai important lucru pentru mine”, a adăugat el.
Premier League
Ion Alexandru vă prezintă echipa etapei a 5-a din Premier League
ACUM 12 ORE
Premier League
"Ce nebunie: am mai multe picioare decât United trofee în ultimii 8 ani". Derapaj pentru Elliott
15/09/2021 LA 13:27