Manchester United a obținut o victorie dramatică împotriva lui Villarreal, în etapa a 2-a a gupelor Champions League. Ibericii au condus cu 1-0 pe Old Traford, dar "diavolii" au întors rezultatul prin golurile lui Alex Telles și Cristiano Ronaldo, portughezul aducând victoria în minutul 90+5, în meciul în care a stabilit un nou record.
La finalul partidei, Ole Gunnar Solskjaer a vorbit la superlativ despre Ronaldo, arătându-se încântat că are sub comandă un asemenea jucător, care face diferența în astfel de momente.
"Când îl ai pe Cristiano pe teren, ai întotdeauna șanse. Este atât de bun în fața porții și are un impact asupra tuturor, asupra publicului, coechipierilor, întregului club. A făcut asta de atâtea ori. L-ați putut vedea și în tricoul Portugaliei contra Irlandei. A ratat un penalty și nu a prea a atins mingea, dar a marcat apoi cu 2 lovituri de cap în ultimele minute. Asta a făcut asta de-a lungul întregii sale cariere. Rămâne mereu conectat la joc, iar când are o oportunitate este letal.", a spus Solskjaer la finalul meciului, citat de Daily Mail.
Cupa Mondială FIFA
Fernando Santos, nemulțumit de gestul lui Cristiano Ronaldo! "Chiar nu mi-a plăcut deloc"
ACUM 5 ORE
Citește și:

Solskjaer, cuvinte mari la adresa lui De Gea

Dar Cristiano Ronaldo nu a fost singurul remarcat al managerului norvegian. Acesta și-a scos pălăria în fața lui David De Gea, cel care a avut câteva intervenții miraculoase înainte ca portughezul să marcheze golul de 3 puncte.
"Am jucat cu o echipă foarte greu de învins. Nu mai pierduseră de foarte mult timp, deși au întâlnit câteva echipe foarte bune. Din fericire, am avut cel mai bun portar din lume în seara asta. David a fost fantastic și am fost foarte mulțumit de performanța sa.", a menționat Solskjaer.
Victoria contra lui Villarreal a ridicat moralul celor de la United, care înregistraseră 3 înfrângeri în ultimele 4 partide, iar presiunea asupra lui Solskjaer era una uriașă, zvonurile despre demiterea sa apărând din nou în presa britanică.
Acum, United se poate concentra liniștită pentru meciul din Premier League cu Everton, unde o victorie este din nou imperios necesară. Partida dintre Man United și formația lui Rafa Benitez va fi prima a etapei a 7-a din Premier League și va fi transmisă în direct și în exclusivitate pe Eurosport 1 și Eurosport Player, sâmbătă, 2 octombrie, de la ora 14:30.
https://i.eurosport.com/2021/09/27/3227714.jpg
Premier League
"Fără supărare, dar United și Real Madrid nu se compară!" Sfatul lui Van Dijk pentru Gakpo
ACUM 11 ORE
Cupa Mondială FIFA
Ronaldo, în război cu fanii Portugaliei! 70% dintre suporteri au votat împotriva starului lusitan
IERI LA 14:38