Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Solskjaer, scos din sărite de o întrebare, după United - Atalanta: "Nici măcar să nu începi cu așa ceva!"

Cristian Mihală

Publicat 21/10/2021 la 07:42 GMT+3

Ole Gunnar Solskjaer s-a salvat încă o dată, Manchester United reușind o remontada spectaculoasă, 3-2 cu Atalanta, după ce la pauză a fost 0-2. Tehnicianul nordic nici nu a vrut să audă că fotbaliștii au evoluat pentru a-i salva postul în partea a doua a disputei din Champions League.

Manager Ole Gunnar Solskjaer of Manchester United celebrates after the UEFA Champions League group F match between Manchester United and Atalanta at Old Trafford on October 20, 2021 in Manchester, England.

Credit imagine: Getty Images

Cu 4 înfrângeri în ultimele 7 partide în toate competițiile, presiunea era uriașă pentru Solskjaer. Conducerea l-a păstrat pe poziții și chiar l-a reconfirmat, atmosfera excelentă din vestiar, lipsa unor antrenori de mare valoare care să fie liberi de contract și perspectiva transferului lui Haaland fiind atu-urile norvegianului.
Totuși, se discută tot mai des despre demiterea lui, iar un insucces cu Atalanta, în Liga Campionilor, ar fi făcut ca lucrurile să alunece spre o posibilă despărțire. Conduși cu 2-0 la pauză, "diavolii" au revenit contra formației lui Gasperini și s-au impus de o manieră spectaculoasă. Întrebat dacă fotbaliștii au jucat în repriza a doua pentru a-i salva postul, Solskjaer s-a arătat foarte deranjat de întrebare.
"Nici măcar să nu începi cu așa ceva. Întrebarea ta e o lipsă de respect la adresa jucătorilor. Ei evoluează pentru Manchester United și nu au cum să joace pentru mine. Evoluează pentru acest club magnific, sunt profesioniști. Le-am zis la pauză că sunt cei mai norocoși oameni din lume. Pentru că pot să evolueze pentru un club precum Man United, aici unde milioane de tineri din întreaga lume visează să joace", a explicat Ole Gunnar Solskjaer pentru BT Sport.

Solskjaer, nemulțumit de apărare, după United - Atalanta 3-2

Tehnicianul lui United este de părere că United a făcut un joc per ansamblu bun, chiar dacă la pauză tabela arăta un neașteptat 0-2. Antrenorul a admis că formația sa ia prea ușor goluri (are un singur meci în tot sezonul în care nu a primit gol, cu Wolves), însă a ținut să scoată în evidență în primul rând puterea de revenire a lui Ronaldo&Co.
"Am jucat bine și în prima repriză, ei au avut două șanse și au înscris de două ori. Am început să avem o tradiție din a lua goluri atât de ușor și a trebui să revenim în meciuri, asta trebuie să înceteze. Luăm goluri din nimic. Dar trebuie să felicit jucătorii pentru atitudinea avută, nu au încetat să creadă în șansa lor. Chiar dacă am făcut greșeli, am reușit să le reparăm prin această credință că putem întoarce rezultatul", a mai spus Ole.
Cu 6 puncte după 3 etape, United e mare favorită să meargă în optimile Ligii. Pentru Solskjaer urmează o perioadă de foc, cu dueluri în campionat contra lui Liverpool, Spurs, City, Chelsea și Arsenal în următoarea lună și jumătate.
Duminică, de la ora 18:30, în direct pe Eurosport 1, se joacă marele derby al Angliei, United - Liverpool.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo