În condiţiile în care România nu îşi mai permite să viseze de ani buni la grupele UCL, povestea lui Sheriff Tiraspol - reprezentantă a Republicii Moldova, deşi provine dintr-o zonă declarată independentă - devine una foarte interesantă. Clubul din statul separatist autoproclamat Republica Moldovenească Nistreană (zonă nerecunoscută oficial) a avut de-a lungul timpului în componenţă mai mulţi jucători români. Unul va rămâne cu siguranţă mult timp în cartea de istorie a grupării, pentru că a făcut obiectul celui mai scump transfer din istoria grupării, când a plecat. În 2004, Sheriff plătea pentru mijlocaşul român 700.000 de euro pentru a-l achiziţiona de la "U" Cluj, iar salariul a fost unul pe măsură, în contextul în care puţini fotbalişti acceptă să meargă în acea zonă fără a fi motivaţi financiar.
Cociş a jucat fantastic pentru Sheriff în perioada 2004-2006, cucerind 3 titluri ale Republicii Moldova şi marcând 24 de goluri în 56 de partide, o rată impresionantă pentru un mijlocaş. Aceste evoluţii nu au trecut neobservate, iar fostul internaţional român a ajuns în prima ligă rusă în 2006, Lokomotiv Moscova plătind 2,6 milioane de euro. A rămas cel mai scump transfer al lui Sheriff din istorie, locurile 2 şi 3 fiind ocupate de Cyrille Bayala (plecat la Lens pentru 1,65 milioane) şi Vitalie Damascan (ajuns la Torino pentru 1,5 milioane).
Din nefericire pentru mijlocaşul cu 50 de selecţii sub tricolor, el nu a dat randamentul scontat în Rusia, astfel că ulterior a revenit în Liga 1, pentru ca apoi să meargă în locaţii exotice. Cociş şi-a încheiat cariera în 2016, după două sezoane petrecute la Chicago Fire, în MLS.
Liga Campionilor UEFA
Istvan Kovacs va arbitra o sumedenie de vedete, în Champions League! La ce meci a fost delegat
17/10/2021 LA 11:46
CITEŞTE ŞI:
BONUCCI A VORBIT PENTRU PRIMA OARĂ DE "PROBLEMA RONALDO". DE CE JUVE NU A AVUT NICIO ŞANSĂ ÎN UCL, CU PORTUGHEZUL

Viktor Gushan nu mai face transferurile de altădată

În 1997, Viktor Gushan a creat echipa de fotbal Sheriff Tiraspol, care azi uimeşte Europa prin performanţele sale. Independent de provenienţa banilor destinaţi întreţinerii clubului, controversatul om de afaceri rus a reuşit să facă performanţă în fotbal, într-o zonă extrem de săracă. Salariul mediu al locuitorilor din Transnistria e 250 de dolari, mult sub restul Republicii Moldova, dar fostul agent KGB şi-a permis să aducă la club jucători cu salarii de peste 200.000 de euro/an.
Din perspectivă strict fotbalistică, s-au investit sume importante în baza de pregătire şi Academie, lucruri absolut necesare pentru un club cu ambiţii europene. Este adevărat, în actualul prim "11" care a învins pe Bernabeu sunt doar fotbalişti străini, iar strategia nu a fost cea a unui club profesionist, dacă ne uităm ce s-a întâmplat în ultimii 5 ani: au fost aduşi 150 de jucători, 99,9% sub formă de împrumut sau la final de contract.
Nu s-a avut răbdare cu aproape nimeni, s-au făcut schimbări de trupe pe bandă rulantă, dar, printr-o minune, această adevărată "ruletă" s-a transformat într-o minune. Cu atât mai surprinzător cu cât Gushan obişnuise, la începutul anilor 2000 să plătească sume mari pe jucători. A fost adus Cociş, cum am notat mai sus, pe 700.000 de euro, dar a existat şi o sosire în schimbul a 1 milion de euro.
În ultimii 5 ani, însă, nu s-a făcut vreo mutare mai scumpă de 250.000 de euro, Gushan preferând fotbalişti liberi de contract sau împrumutaţi. Trebuie spus că pentru întregul prim "11" care a obţinut victoria ieri pe Bernabeu conducătorii clubului au plătit doar 300.000 de euro.
Liga Campionilor UEFA
Solskjaer, încântat de CR7, dar a elogiat un alt jucător de la United: "A fost cel mai bun din lume"
30/09/2021 LA 08:19
Liga Campionilor UEFA
"De asta m-am întors!". Ronaldo anunță că Manchester United va domina din nou Europa
30/09/2021 LA 06:10