Atacantul albanez a deschis scorul în minutul 19, după un contraatac fulgerător inițiat de Ferencvaros. Nguen a centrat din partea dreapta, iar mingea deviată a ajuns la Uzuni. Acesta a scăpat din marcajul lui Cuadrado și a trimis în plasă, pe lângă Szczesny.
Uzuni a savurat din plin momentul de glorie și s-a bucurat în stilul lui Cristiano Ronaldo, chiar sub privirea starului portughez.
Liga Campionilor UEFA
Mbappe l-a evitat cât a putut pe Messi. Cifrele incredibile prezentate de L'Equipe
16/09/2021 LA 14:30
Cristiano a oferit replica în minutul 35. Starul lui Juve a restabilit egalitatea după o fază personală de excepție. Lusitanul a trecut printre doi adversari și a șutat violent de la marginea careului, exact lângă bară.
Alvaro Morata a adus victoria pentru Juventus în prelungirile meciului, când a reluat cu capul centrarea expediată de Cuadrado. Mingea a fost trimisă exact pe direcția portarului Dibusz, care însă n-a putut să intervină.
Golul lui Morata a însemnat calificarea lui Juventus în optimile Champions League, cu 2 etape rămase din faza grupelor.

Cristiano Ronaldo a făcut schimb de tricouri cu jucătorul care l-a imitat

Într-o stare excelentă, Cristiano Ronaldo n-a ținut cont că Uzuni i-a "furat" celebrarea în prima repriză. La finalul meciului, Uzuni s-a dus la starul lui Juve și l-a întrebat dacă vrea să facă schimb de tricouri.
Albanezului nu i-a fost teamă că se va lovi de același refuz radical pe care l-a primit colegul său, Marcel Meister, în partida tur și și-a revendicat "premiul". Cristiano i-a oferit tricoul și chiar s-a bucurat de discuția amicală pe care a avut-o cu atacantul lui Ferencvaros.
Ferencvaros și Dinamo Kiev se vor lupta în ultimele 2 runde din grupele Champions League pentru locul 3, care asigură prezența în "16-imile" Europa League.
Liga Campionilor UEFA
Koeman, distrus: "Jucătorii știu că există un cadavru sportiv pe bancă"
15/09/2021 LA 08:58
Liga Campionilor UEFA
Busquets, întrebat dacă Barcelona poate câștiga Champions League, fără Messi. Răspunsul dat
13/09/2021 LA 14:21