Returul optimilor UEFA Champions League a provocat multe controverse, fiind ultimul meci jucat de "cormorani" înainte ca sezonul să fie suspendat din cauza pandemiei.
3.000 de fani ai lui Atletico au venit din Spania la această partidă, deși Madrid era unul dintre cele mai afectate orașe europene din cauza pandemiei. Conform unui raport Edge Health, 41 de persoane și-au pierdut viața după ce au participat la acea partidă.

Familia cere o anchetă

Liga Campionilor UEFA
Misterul din spatele imaginii în care Ronaldo "antrenează" United a fost risipit
20/09/2021 LA 05:46
Unul dintre cei care și-au pierdut viața a fost Richard Mawson, 70 de ani, cel care mergea la aproape toate partidele de pe Anfield. La 2 săptămâni după duelul cu Atletico, starea lui de sănătate s-a deteriorat rapid și a decedat.
Familia lui Mawson le-a spus celor de la Liverpool Echo că acesta s-a infectat cu virusul la partidă, el fiind nevoit să treacă printre fanii lui Atletico în drumul către locul său din tribună.
Jamie, fiul lui Richard Mawson, cere explicații pentru faptul că fanilor lui Atletico le-a fost permis să participe la meci, deși în Spania deja fusese decis ca meciurile să se dispute fără spectatori.
"Tata era sănătos și într-o formă fizică bună, mergea la sală de 2 ori pe săptămână ca să rămână activ. Pe 11 martie a fost la meci așa cum o făcea mereu, a mers pe aceeași rută obișnuită. Ca să ajungă la locul său din Anfield Road End, mi-a spus că a trecut printre fanii spanioli" povestește Jamie Mawson.
La 2 săptămâni distanță a început să afișeze simptome, avea temperatură, transpira și a început să aibă probleme de respirație. Doctorul i-a spus să ia antibiotice, însă starea s-a înrăutățit și a fost internat. La spital a fost confirmat că avea coronavirus, în doar câteva ore a fost conectat la ventilator și nu și-a mai revenit
"Nu ne-a fost permis să intrăm în spital așa că am putut să ne luăm rămas bun printr-un apel video, ne-a sfâșiat sufletul. Nu aș dori această experiență nici celui mai mare dușman, a fost un mod oribil să ne luăm rămas bun de la el" a povestit Jamie.
Jamie și mama sa, Mary, cere o anchetă independentă care să stabilească de ce a fost permis ca meciul să aibă loc în ciuda riscurilor uriașe. Ei s-au aflat în contact cu Matt Ashton, directorul de Sănătate Publică din Liverpool, cel care încearcă să determine impactul pe care l-au avut diferite evenimente asupra numărului de cazuri de infecție din oraș.
Vrem o ancheta care să determine de ce a fost permisă disputarea meciului. Personal, cred că a fost guvernul de vină. Nu vom renunța pentru tatăl meu și pentru alte persoane care și-au pierdut viața din cauza faptului că meciul a avut loc. Vrem dreptate
https://i.eurosport.com/2020/05/30/2826005.jpg
Liga Campionilor UEFA
Mbappe l-a evitat cât a putut pe Messi. Cifrele incredibile prezentate de L'Equipe
16/09/2021 LA 14:30
Liga Campionilor UEFA
Koeman, distrus: "Jucătorii știu că există un cadavru sportiv pe bancă"
15/09/2021 LA 08:58