Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Am crezut că este o glumă!" Ibrahimovic, surprins de colegii săi înainte de debutul în Champions League

Bianca Dumitru

Actualizat 17/09/2021 la 11:27 GMT+3

AC Milan a disputat în această săptămână primul meci în grupele Champions League. În absența lui Zlatan Ibrahimovic, italienii au fost învinși cu scorul de 3-2 de Liverpool. Suedezul a vorbit acum despre prezența echipei în cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent și despre accidentarea sa.

Die UEFA hat Ermittlungen gegen Zlatan Ibrahimovic eingeleitet

Credit imagine: Getty Images

AC Milan a debutat cu o înfrângere în grupele Champions League, scor 3-2, în fața lui Liverpool. Zlatan Ibrahimovic a ratat duelul de pe Anfield din cauza unei accidentări, însă a ținut să vorbească despre prezența echipei sale în cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent, arătându-se bucuros pentru colegii săi, care sunt la prima astfel de experiență în carieră.
"Pentru mulți, aceasta a fost prima partidă în Champions League, iar acum înțeleg ce înseamnă și ce trebuie să facă pentru a juca acolo. Sunt fericit pentru colegii mei. Îmi amintesc că la sfârșitul sezonului trecut i-am întrebat câți au mai jucat în Liga Campionilor și doar doi-trei au ridicat mâinile.
Inițial am crezut că este o glumă, dar este adevărat. Meciurile din Champions League oferă o altă energie, mai multă adrenalină, și aștept cu nerăbdare primul meci din această competiție pe San Siro, cu stadionul plin", a declarat Zlatan Ibrahimovic, citat de publicația spaniolă As.

Zlatan Ibrahimovic nu se mai crede Superman

Referitor la starea sa de sănătate, fotbalistul suedez în vârstă de 39 de ani a recunoscut că acordă mai multă atenție modului în care se pregătește, nedorindu-și să se forțeze prea mult, în caz contrar riscând să-și încheie cariera mai repede decât și-ar fi dorit. Ibrahimovic a făcut, astfel, o declarație modestă, lucru care nu-i stă în caracter, el asemănându-se de-a lungul carierei cu supereroii sau zeii.
"Trebuie să am grijă de condiția mea fizică zi de zi, nu e niciun secret. Am o problemă la tendon și nu vreau să risc să sufăr consecințele. Vreau să joc tot sezonul, nu să cred că sunt Superman. Problema mea este că îmi place să muncesc prea din greu și să sufăr. De data aceasta, voi asculta de corpul meu", a explicat Zlatan Ibrahimovic, care a evoluat doar 30 de minute în acest sezon pentru AC Milan.
Conform sursei citate, atacantul speră că va putea să intre pe teren în meciul din weekend, din a patra etapă a Serie A, când Milan o înfruntă pe Juventus, duminică, de la ora 21:45.
Program Premier League, etapa a cincea
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo