Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

De Gea, declarație de dragoste pentru United înaintea duelului cu Atletico: "Mă simt de parcă sunt din Manchester"

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 22/02/2022 la 19:53 GMT+2

Manchester United o întâlnește miercuri pe Atletico Madrid în optimile Champions League, prilej pentru David De Ges de a întâlni echipa care l-a format. Fostul junior al madrilenilor a declarat că se simte ca un nativ din Manchester și că vrea să plece din capitala Spaniei cu o victorie.

David de Gea

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Andrei Nicolae
Portarul iberic a dezvăluit că nu își vede viitorul alături de altă echipă și că vrea să rămână pe Old Trafford. De Gea va da piept cu Atletico pentru prima dată de la transferul său în Premier League, care a avut loc în 2011. Într-un interviu acordat celor de la UEFA, goalkeeper-ul englezilor a vorbit despre legătura sa sentimentală cu orașul său natal și cu Manchester.
"Îmi place că m-am născut în Madrid, dar la sfârșitul zilei, e doar un oraș. Acum mă simt de parcă sunt din Manchester, mă simt ca oricare altă persoană din Manchester. Unde ești iubit și primit cu brațele deschise, acolo este casa ta. Sunt aici de mulți ani și evident orice se poate întâmpla în viața mea, în lumea fotbalului, dar sincer nu mă văd departe de Manchester United."
De Gea a prefațat întâlnirea cu fosta sa echipă și a vorbit despre duelul ce va avea loc pe Wanda Metropolitano: "Desigur, mă întorc acasă, mă întorc la clubul care mi-a dat șansa să devin cine sunt acum. Dar este un meci ca oricare altul. Evident, îi urez lui Atletico baftă, dar nu știu dacă faptul că jucăm cu ei este un semn bun sau rău. Toată lumea se duce acolo ca să câștige, mai ales eu."
Citește și:

De Gea și primii săi pași la Atletico

Ibericul a vorbit despre evoluția sa la clubul madrilean și a afirmat că încrederea în sine și puterea mentală l-au ajutat să se dezvolte la club, din postura de adolescent:
"La momentul respectiv, eram a treia opțiune de portar [după Sergio Asenjo și Roberto]. Am crezut mereu în mine, obișnuiam să mă antrenez foarte mult și doar încercam să demonstrez: 'Sunt aici, poate sunt tânăr, dar sunt destul de bun'."
De Gea a dezvăluit că venirea lui Quique Sanchez Flores l-a ajutat să obțină un loc de titluar în detrimentul lui Asenjo, astfel devenind portarul de bază al lui Atletico până la transferul său din 2011.
De Gea are șansa să își arate calitățile în fața fostei sale echipe în meciul programat miercuri, de la ora 22:00, și care va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo