Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Efectul Brugge! Nu mai este PSG principala favorită a caselor de pariuri la câștigarea Champions League

Bianca Dumitru

Actualizat 16/09/2021 la 09:49 GMT+3

PSG a debutat în grupele Champions League cu o remiză obținută pe terenul celor de la Club Brugge, scor 1-1. În urma acestui rezultat, echipa de pe Parc des Princes nu mai e favorita caselor de pariuri la câștigarea trofeului în acest sezon.

Neymar, Mbappé y Messi, juntos en el PSG

Credit imagine: Getty Images

Deși i-a avut pe teren pe Mbappe, Neymar și Messi, PSG nu a reușit să se impună în fața celor de la Club Brugge în prima etapă a grupelor Champions League. Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-1 fără ca parizienii să impresioneze, în timp ce Manchester City și Ajax au obținut victorii la scor, 6-3 cu RB Leipzig, respectiv 1-5 cu Sporting Lisabona.
În urma acestor rezultate, casele de pariuri au făcut câteva schimbări în topul favoritelor la câștigarea trofeului Champions League în acest sezon. Potrivit Betfair, PSG nu mai e principala favorită, având acum o cotă de 4,2 și fiind surclasată de Manchester City, care s-a instalat pe primul loc, cu o cotă de 4.
Pe locul 3 în topul favoritelor la cucerirea celui mai râvnit trofeu de pe continent se află Bayern Munchen, cu o cotă de 5,6, bavarezii fiind urmați de Chelsea și Liverpool, singurele două echipe care au mai primit cote mai mici de 10.
Top 10 favorite la câștigarea Champions League

Barcelona, la pământ după meciul cu Bayern

Barcelona nu prinde top 10 favorite la câștigarea trofeului Champions League. După înfrângerea cu 0-3 în fața lui Bayern, catalanii sunt pe locul 11, având o cotă de 37.
După meciul din prima etapă a grupelor celei mai importante competiții intercluburi de pe continent, președintele Barcelonei, Joan Laporta, le-a cerut fanilor să aibă răbdare cu echipa, arătând că era de așteptat ca formația să aibă un început de sezon mai dificil.
"Și eu sunt la fel de dezamăgit și supărat ca voi. Precizez însă că ceea ce se întâmplă este una dintre situațiile la care noi ne așteptam, vă cer răbdare și vă rog să continuați să susțineți clubul nostru", a spus Laporta, într-un videoclip postat pe contul său de Twitter.
El a făcut un apel la fani să aibă încredere în conducerea grupării, în jucători și în banca tehnică: "Aveți încredere în noi și fiți siguri că situația se va schimba în bine", a adăugat Laporta.
Program Premier League, etapa a cincea
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo