UPDATE | S-au încheiat toate meciurile de azi, din prima etapă a grupelor Champions League! Iată rezultatele serii:
  • Sevilla 0-4 Manchester City
  • RB Leipzig 1-4 Șahtior
  • Celtic 0-3 Real Madrid
  • Benfica 2-0 Maccabi Haifa
  • PSG 2-1 Juventus
  • Salzburg 1-1 AC Milan
  • Dortmund 3-0 FC Copenhaga
  • Dinamo Zagreb 1-0 Chelsea
Fotbal
Start de vis! Echipele din TOP 5 campionate din Europa care încă nu au pierdut în acest sezon
20/09/2022 LA 06:16
UPDATE | Sevilla 0-4 Manchester City! Ruben Dias a stabilit scorul final la Sevilla, înscriind în prelungiri după o pasă bună a lui Carvajal.
UPDATE | RB Leipzig 1-4 Șahtior! Traore a mărit avantajul ucrainenilor, cu un șut din interiorul careului.
UPDATE | Celtic 0-3 Real Madrid! Hazard a înscris cu un șut din apropierea porții, după ce a primit mingea de la Carvajal.
UPDATE | RB Leipzig 1-3 Șahtior! Mudryk și-a trecut numele pe lista marcatorilor, după un assist al lui Sudakov.
UPDATE | Sevilla 0-3 Manchester City! Haaland a făcut dubla după ce a interceptat o minge respinsă în careu, după un șut al lui Foden.
UPDATE | Celtic 0-2 Real Madrid! Modric a dublat avantajul campioanei Spaniei, cu un șut din interiorul suprafeței de pedeapsă.
UPDATE | RB Leipzig 1-2 Șahtior! Shved a reușit dubla și și-a dus din nou echipa în avantaj.
UPDATE | Benfica 2-0 Maccabi Haifa! Grimaldo a înscris cu un șut la vinclu, de la marginea careului.
UPDATE | RB Leipzig 1-1 Șahtior! Simakan a egalat, după o pasă bună a lui Szoboszlai.
UPDATE | Celtic 0-1 Real Madrid! Vinicius Jr. a deschis scorul în Scoția, cu un șut pe jos.
UPDATE | Sevilla 0-2 Manchester City! Foden și-a trecut numele pe tabelă, în minutul 58, după un assist al lui Bernardo Silva.
UPDATE | PSG 2-1 Juventus! McKennie a redus diferența, marcând un gol cu capul, la 7 minute de la intrarea pe teren.
UPDATE | Benfica 1-0 Maccabi Haifa! Rafa Silva a înscris cu un șut pe jos, în minutul 50, după o centrare foarte bună a lui Grimaldo.
UPDATE | Salzburg 1-1 AC Milan! Saelemaekers a restabilit egalitatea, în minutul 40, cu un șut superb în stânga portarului austriecilor.
UPDATE | Salzburg 1-0 AC Milan! Okafor a deschis scorul cu un șut pe jos, pe mijlocul porții.
UPDATE | PSG 2-0 Juventus! Mbappe a dublat avantajul campioanei Franței, înscriind cu un șut superb.
UPDATE | Sevilla 0-1 Manchester City! Haaland a marcat primul său gol pentru City în Champions League, în poarta goală a ibericilor, după o pasă a lui De Bruyne.
UPDATE | RB Leipzig 0-1 Șahtior! Shved și-a dus echipa în avantaj, în minutul 16, după o gafă a portarului nemților.
UPDATE | PSG 1-0 Juventus! Mbappe a deschis scorul în minutul 6, cu un șut din fața porții, după o centrare perfectă a lui Neymar.
UPDATE | Au început celelalte 6 dueluri ale zilei, printre cele mai tari meciuri remarcându-se PSG - Juventus sau Sevilla - Manchester City.
UPDATE | Fluier final în primele meciuri ale zilei! Chelsea a fost învinsă în deplasare, cu scorul de 1-0, de Dinamo Zagreb, iar Borussia Dortmund a câștigat cu 3-0 meciul cu FC Copenhaga, în prima etapă a grupelor Champions League.
UPDATE | Dortmund 3-0 FC Copenhaga! Bellingham și-a trecut numele pe tabelă, în minutul 83, după un assist al lui Reyna, marcând cu un șut la colțul din stânga jos.
UPDATE | Dortmund 2-0 FC Copenhaga! Guerreiro a dublat avantajul nemților, în minutul 42, marcând în poarta goală.
UPDATE | Dortmund 1-0 FC Copenhaga! Reus a înscris în minutul 35 cu un șut pe jos, din interiorul careului, după o pasă bună a lui Brandt.
UPDATE | Dinamo Zagreb 1-0 Chelsea! Orsic a deschis scorul în minutul 13, după un contraatac de unul singur și un șut precis din interiorul careului.
UPDATE | Au început primele meciuri ale zilei, Dinamo Zagreb - Chelsea și Borussia Dortmund - FC Copenhaga.
UPDATE | În meciul dintre echipele U19 ale celor de la Salzburg și AC Milan din Youth League, românul Andrei Coubiș a deschis scorul, dintr-o lovitură de la 11 metri, în minutul 10. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-1, austriecii egalând în minutul 66.

ETalks | Analiza sezonului din Champions League! Ce șanse au echipele fără trofeu să triumfe în 2023


Articol inițial scris de Tibi Munteanu
Cea mai importantă competiție inter cluburi din lume își începe astăzi noul sezon cu 8 partide interesante din cadrul grupelor E, F, G și H. Seara este deschisă de două confruntări la Zagreb și Dortmund, de la 19:45.

Champions League 2022/23: Deținătoarea trofeului începe o nouă cursă

Deținătoarea trofeului, Real Madrid, care este de altfel și singura formație din top 5 campionate europene cu victorii pe linie în acest start de sezon, va juca pe un Celtic Park arhiplin, în fața unui Celtic în mare foame de a demonstra că poate fi o forță europeană.
Scoțienii au la rândul lor un început de sezon excelent în Premiership, cu 6 victorii din 6 și golaveraj 25 cu 1, astfel că "los blancos" nu vor avea o misiune facilă să obțină primele puncte în grupă. Ultima lor confruntare directă datează la Glasgow datează din secolul trecut, din martie 1980, când Celtic se impunea cu 2-0, însă Realul câștiga manșa secundă cu 3-0 și avansa în semifinalele Cupei Campionilor.
https://i.eurosport.com/2022/07/01/3401924.jpg

Capetele de afiș din Champions League

Pe Parc des Princes, formația cotată cu șansa a doua la câștigarea trofeului, PSG, debutează cu un duel de foc în fața trupei lui Massimiliano Allegri, în poate cea mai așteptată confruntare a serii. Juventus domină autoritar istoricul întâlnirilor directe, însă Parisul lui Galtier pare mai pregătit ca niciodată să demonstreze și să ajungă din nou în finala competiției și, de ce nu, să o și câștige.
Defensiva torinezilor va avea o misiune foarte dificilă în a-i opri pe adversari, mai ales că vor avea în față cel mai bun trio al momentului, Neymar - Mbappe - Messi.
Citește și:
Favorita caselor de pariuri la cucerirea mult râvnitului trofeu, Manchester City, debutează pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan împotriva unei echipe ieșite total din formă, Sevilla, care are un singur punct în 4 etape de La Liga.
Guardiola e, cu siguranță, un fin cunoscător al fotbalului spaniol și a pregătit temeinic jocul din această seară, iar cu Erling Haaland în mare formă și poftă de joc, băieților lui Lopetegui le va fi foarte greu să poată obține un rezultat pozitiv.
https://i.eurosport.com/2022/09/05/3447040.jpg

Istvan Kovacs deschide seara de gală

Cel mai bine cotat arbitru român, Istvan Kovacs, va conduce partida din Croația, de la Zagreb, fiind încă o dovadă că este printre cei mai apreciați cavaleri ai fluierului din Europa.
Acesta va fi ajutat de asistenții Vasile Marinescu și Ovidiu Artene, al patrulea oficial va fi Andrei Chivulete, iar în camera VAR, pe lângă italianul Paolo Valeri, va fi și Ovidiu Hațegan, cel care a suferit din păcate un infarct în primăvară.

Spectacolul din Liga Campionilor - programul complet al primei runde

Se anunță o seară cu fotbal spectacol, cu un nivel ridicat și goluri multe, cele opt partide programate astăzi fiind:
  • 19:45 Dinamo Zagreb - Chelsea
  • 19:45 Borussia Dortmund - FC Copenhaga
  • 22:00 Benfica - Maccabi Haifa
  • 22:00 Celtic - Real Madrid
  • 22:00 PSG - Juventus
  • 22:00 RB Leipzig - Shakhtar
  • 22:00 Salzburg - AC Milan
  • 22:00 Sevilla - Manchester City
Duelurile de miercuri din UCL
  • 19:45 Ajax - Rangers
  • 19:45 Eintracht - Sporting
  • 22:00 Atletico Madrid - FC Porto
  • 22:00 Barcelona - Plzen
  • 22:00 Brugge - Leverkusen
  • 22:00 Inter - Bayern
  • 22:00 Napoli - Liverpool
  • 22:00 Tottenham - Marseille
CINE VA CÂȘTIGA TROFEUL CHAMPIONS LEAGUE ÎN SEZONUL 2022/23?
Liga Campionilor UEFA
Haaland își învinge fosta echipă! Chelsea, fără victorie după două etape în UCL! Rezultatele serii
14/09/2022 LA 13:16
Premier League
Cristiano Ronaldo a ratat transferul la Chelsea din cauza fostului antrenor
28/08/2022 LA 06:21