Chelsea a avut o primă parte de sezon ratată, dar odată cu venirea lui Thomas Tuchel pe banca tehnică lucrurile au început să meargă strună pentru echipa de pe Stamford Bridge. Londonezii sunt pe locul 4 în Premier League și sunt calificați și în finala FA Cup, unde vor juca cu Leicester pentru trofeu.
De asemenea, "albaștri" au eliminat Atletico Madrid și Porto și vor lupta cu Real Madrid pentru un loc în marea finală Champions League de la Istanbul. Partida tur va avea loc în Spania, iar Thomas Tuchel a prefațat această întâlnire, recunoscând că a juca contra lui Real Madrid în fazele superioare ale competiției supreme din fotbalul european este un vis devenit realitate.
"De mic copil visam să joc cu Real Madrid în competițiile europene, nu există nicio îndoială. Pentru noi este o mare provocare. Cu siguranță vom ieși mai buni și mai inteligenți după această dublă. Va fi o experiență uriașă pe care o vom împărtăși împreună. Suntem foarte fericiți că am ajuns la acest nivel.", a declarat Tuchel, citat de Daily Sport.
Fotbal
Răspunsul oferit de un coleg al lui Neymar când a fost întrebat de relația acestuia cu Mbappe
ACUM 10 ORE

Real Madrid - Chelsea | Tuchel, elogii pentru Zidane, înaintea manșei tur din semifinalele UCL

Antrenorul lui Chelsea a ținut să-l laude public pe Zinedine Zidane și echipa sa înaintea meciului direct: "Zidane are un record incredibil. A câștigat de 3 ori consecutiv Champions League, ceea ce este aproape imposibil de realizat. Am ajuns în semifinală, la cel mai înalt nivel, vom juca cu Real Madrid și nu poate fi mai greu de atât. Asta pentru că sunt cea mai experimentată echipă din această competiție."
Tuchel a adăugat însă că are mare încredere în jucătorii săi și că speră ca aceștia să producă un fotbal total, care în final să aducă calificarea pentru Chelsea: "Jucătorii vor juca aceste jocuri cu deplină încredere și conștientizare. Sper că putem juca fotbal aventuros. Putem juca fotbal agresiv și intens. O să ne luptăm din greu și o să vedem cine obține victoria din aceste două jocuri."
Real Madrid-Chelsea este marți, 27 aprilie, de la ora 22:00, iar cele mai importante aspecte de pe parcursul partidei le veți găsi în format LIVE BLOG pe siteul eurosport.ro.
Liga
Real Madrid are planuri mari! Bugetul impresionant de transferuri stabilit pentru vara viitoare
ACUM 11 ORE
Fotbal
John Obi Mikel și-a anunțat retragerea din fotbal la 35 de ani! "Toate lucrurile bune au un final"
ACUM 16 ORE