Real Madrid și Liverpool se vor întâlni mâine seară în prima manșă a sferturilor Champions League. Pentru ambele echipe partida are o importanță deosebită, iar orgoliile sunt foarte mari în cele 2 tabere, aceasta fiind prima întâlnire directă de la finala din 2018, când madrilenii s-au impus cu 3-1, fiind ajutați și de 2 erori colosale ale portarului Karius.
Jurgen Klopp a prefațat partida care se va juca pe arena Alfredo Di Stefano, spunând că nu are nicio problemă din cauza faptului că echipa sa este considerată ca având șansa a 2-a în această dublă manșă.
"Toată lumea spune că Real Madrid este favorită. Ei bine, e minunat, nu se întâmplă nimic. Nu ne deranjează acest lucru.", a declarat Klopp citat de Mundo Deportivo.
Liga
Un jucător important de la Real Madrid amenință că pleacă de la club! Ce echipe sunt pe urmele lui
ACUM 14 ORE
"URĂSC CĂ I-AM PIERDUT!" MOTIVUL PENTRU CARE SALAH ȘI ALISSON AU AJUNS LA LIVERPOOL

Real Madrid-Liverpool | Jurgen Klopp: "După accidentarea lui Salah au început să domine finala"

Evident, Jurgen Klopp a fost întrebat și despre finala de acum 3 ani. Germanul a insistat că echipa de acum a Realului este total diferită de aceea și a afirmat că nu poate uita accidentarea lui Salah, care în opinia sa a schimbat fața jocului.
"Acest Madrid nu are nicio legătură cu cel din 2018. Desigur, îmi amintesc acel joc. Am spus-o atunci și o spun și acum: după accidentarea lui Salah au început să domine finala, dar acum echipa noastră este pregătită pentru acest tip de joc. Am fost foarte supărat de ceea ce s-a întâmplat. Nu l-aș fi invitat pe Ramos de ziua mea, dar acum m-aș mai gândi la asta. Nu pot uita acel meci și am spus deja că nu-mi place ce s-a întâmplat în acea noapte.", a adăugat Klopp.
În final, antrenorul german a fost întrebat dacă s-ar vedea antrenând Realul sau o altă echipă din Spania, iar acesta a răspuns în stilul său caracteristic: "Nu cred că aș regreta dacă nu aș antrena la Real Madrid, dar regret deja că nu trăiesc aici. Vremea de aici este minunată. Am văzut asta când am ajuns. Stilul meu ar fi potrivit pentru cluburile mari de aici, dar spaniola mea este foarte proastă. Tot ce pot face aici este să comand o bere. În Mallorca ar fi minunat."
Real Madrid-Liverpool va fi marți seară, de la ora 22:00, iar cele mai importante aspecte de pe parcursul partidei le veți putea găsi în format LIVETEXT pe eurosport.ro.
Premier League
Liverpool are viitorul asigurat! Un puști de 16 ani, integralist pentru "cormorani" în Cupa Ligii
ACUM 20 ORE
Premier League
Nici Van Dijk, nici Ruben Dias. Rio Ferdinand a numit cel mai bun fundaș central din Premier League
IERI LA 06:38