Lionel Messi și Cristiano Ronaldo se vor întâlni mâine seară (ora 22:00) pe Camp Nou, în meciul dintre Barcelona și Juventus, din ultima rundă a grupelor UEFA Champions League. Ambele echipe și-au asigurat deja locul în optimile prestigioasei competiții, motiv pentru care partida va avea numai un rol simbolic.
Cei doi foști rivali din campionatul Spaniei nu s-au mai întâlnit de mai bine de 2 ani, de când Ronaldo juca la Real Madrid. În meciul tur dintre Juventus și Barcelona, Cristiano Ronaldo a lipsit după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19.
La fel ca întreaga lume a fotbalului, jurnaliștii spanioli Sport.es așteaptă cu sufletul la gură revederea celor doi jucători excepționali. Până la ora meciului, ibericii au făcut o scurtă analiză a întâlnirilor directe dintre Ronaldo și Messi.
Copa del Rey
Barcelona, out din Cupa Regelui! Catalanii au pierdut la Bilbao, după prelungiri
ACUM 4 ORE

Istoria confruntărilor directe dintre Messi și Cristiano Ronaldo

Cei doi s-au duelat de 35 de ori, iar bilanțul arată în felul următor: 16 victorii pentru Messi, 10 victorii pentru Ronaldo și 9 remize. În aceste meciuri, căpitanul Barcelonei a înscris 22 de goluri și a oferit 15 assist-uri, în timp ce starul portughez a marcat de 19 ori și a expediat o singură pasă decisivă.
Interesant este că Messi n-a mai reușit să înscrie în poarta Realului de când Cristiano a părăsit echipa de pe Santiago Bernabeu.
Istoria confruntărilor directe dintre Messi și Ronaldo a început pe vremea în care lusitanul îmbrăca tricoul lui Manchester United. În acea perioadă, cele două staruri ale fotbalului mondial s-au întâlnit de 3 ori, iar fiecare a câștigat câte un meci, în timp ce altul s-a încheiat la egalitate.
În cele 3 partide, disputate în UEFA Champions League, doar căpitanul Barcelonei a reușit să găsească drumul către gol. De cealaltă parte, Cristiano n-a reușit să facă diferența, fiind nevoit să aștepte să ajungă la Real ca să înscrie împotriva Barcelonei. Iar lusitanul a profitat din plin de această oportunitate. În ciuda formei excelente a lui CR7, tot Messi a fost jucătorul care a marcat mai multe goluri în "El Clasico".
Bilanțul întâlnirilor directe dintre Messi și Ronaldo, în "El Clasico":
  • Messi: 30 de meciuri, 14 victorii, 8 egaluri, 8 înfrângeri, 20 de goluri, 14 assist-uri
  • Ronaldo: 30 de meciuri, 8 victorii, 8 egaluri, 14 înfrângeri, 18 goluri, 1 assist

Cum a arătat prima întâlnire dintre Messi și Cristiano Ronaldo

Cristiano Ronaldo și Messi s-au întâlnit și în două meciuri amicale disputate între Portugalia și Argentina. Fiecare a câștigat câte o partidă, reușind să înscrie câte un gol. În plus, Messi a bifat și o pasă decisivă.
Rivalitatea dintre Messi și Ronaldo a luat naștere în semifinalele UEFA Champions League, din sezonul 2007/2008. Meciul de pe Camp Nou s-a încheiat 0-0. Ronaldo a ratat un penalty în minutul 3, în fața lui Victor Valdes. Portughezul a evoluat întreaga partidă, în timp ce Messi a fost schimbat în minutul 61.
"Diavolii roșii" au fost cei care s-au calificat în finală, grație golului marcat de Paul Scholes în returul de pe Old Trafford. United, condusă de legendarul Sir Alex Ferguson, a învins Chelsea în finală, la loviturile de departajare, și a cucerit trofeul UEFA Champions League.
Ultima întâlnire dintre Messi și Ronaldo a avut loc în sezonul 2017/2018 din La Liga. Barcelona și Real Madrid au încheiat la egalitate, scor 2-2, la capătul unui meci în care cei doi jucători de top au reușit să înscrie câte un gol.
Fotbal
Arsenal vrea un jucător de la Juventus, dar italienii se lasă greu! Cerințele lui Allegri
ACUM 19 ORE
Liga
Fotbalistul dorit de 3 cluburi din Anglia pune condiții pentru a-și prelungi contractul cu Barcelona
ACUM 19 ORE