S-a declanșat fiesta în vestiarul lui Real Madrid după victoria cu City! Cum au sărbătorit calificarea în finala UCL

Real Madrid a obținut calificarea în finala Champions League, acolo unde va da peste Liverpool, împlinindu-i astfel dorința lui Mohamed Salah. Jucătorii lui Carlo Ancelotti au sărbătorit victoria în vestiar, unde au cântat și au dansat.

Real Madrid

Credit imagine: Twitter

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Champions League, învingând-o pe Santiago Bernabeu pe Manchester City cu 3-1, după prelungiri, scor general 6-5. "Galacticii" vor juca a 17-a finală europeană din istoria clubului, urmând a o înfrunta pe Liverpool, pe 28 mai, la Paris, într-o reeditare a finalei de la Kiev.
La finalul partidei, jucătorii au mers în vestiar, unde au intrat strigând "Vamos!", într-o eliberare a emoțiilor acumulate pe parcursul serii. Pe fețele unora dintre ei se putea citi faptul că încă nu realizau ceea ce tocmai se întâmplase pe teren.
După doar câteva minute, fotbaliștii lui Carlo Ancelotti au declanșat fiesta. Aceștia au început să cânte și să danseze, sărbătorind calificarea în ultimul act al celei mai importante competiții de pe continent pentru prima dată după 4 ani.
Citește și:

"Pentru Real Madrid, totul este posibil!"

Împotriva celor de la Manchester City, Thibaut Courtois a avut câteva intervenții extrem de importante. La finalul partidei, atunci când a fost întrebat cum descrie ce s-a întâmplat în returul semifinalei, portarul belgian nu a avut foarte multe cuvinte.
Cu toate acestea, Courtois a subliniat faptul că Real Madrid a avut adversare extrem de puternice în această primăvară, care investesc sute de milioane în fiecare an, iar parcursul către finală a fost unul dificil:
"Pe scurt: Real Madrid. Totul este posibil. E incredibil. În fața porții nu am fost buni, la începutul reprizei secunde a ratat Vinicius. Dar cu fanii în spate am știut că se poate întâmpla.
Am eliminat echipe mari care au cheltuit foarte mulți bani. Drumul a fost dificil. Astăzi a fost dificil, abia așteptăm finala. Toată lumea își dorește să câștige. Când Madridul merge în finală, merge pentru a câștiga", a spus Courtois, după ce Real Madrid a obținut calificarea în finala Champions League.
Meciul dintre Liverpool și Real Madrid este programat pe Stade de France, pe 28 mai, și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo