Ancelotti a avut probabil cea mai inspirată seară din carieră! Schimbările de geniu ale italianului

Carlo Ancelotti a făcut 3 schimbări geniale în partida cu Manchester City, iar jucătorii introduși pe teren au ajutat Realul să întoarcă in-extremis soarta dublei manșe din semifinalele Champions League.

Carlo Ancelotti durante Siviglia-Real Madrid - Liga 2021-22

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid a fost la câteva minute de eliminarea din Champiosn League, dar geniul lui Carlo Ancelotti a ieșit la iveală fix când era mai mare nevoie de el. Manchester City a controlat returul de pe Bernabeu în cea mai mare parte, iar în minutul 73 Mahrez a marcat golul care părea că pune capăt șanselor Realului de a întoarce soarta dublei manșe.
Fanii au început să plece de pe Bernnabeu, iar jucătorii Realului erau lipsiți de orice orizont. City a tratat cu nonșalanță câteva șanse bune de a face 2-0, iar finalul primelor 90 de minute a fost uluitor. Rodrygo a reușit o dublă în minutele 90 și 90+1, trimițând meciul în prelungiri.

Ancelotti, cea mai inspirată seară din carieră

Revenirea Realului a fost una oarecum norocoasă, City prăbușindu-se inexplicabil pe final, dar a avut la bază schimbările extrem de inspirate ale lui Ancelotti. Italianul l-a introdus mai întâi pe Rodrygo în locul lui Kroos, iar după golul lui Mahrez i-a schimbat și pe Modric și Casemiro cu Asensio și Camavinga.
Toți cei 3 jucători au contribuit esențial la cele două goluri care au ținut-o în joc pe Real. Camavinga a centrat foarte bine la golul egalizator, chiar dacă cel mai mare merit îl are Benzema, care a recentrat ideal pentru Rodrygo. La golul doi, brazilianul a înscris cu capul după o deviere a lui Asensio, alt jucător introdus de Ancelotti pe final.
Între timp s-a făcut 3-1 pentru Real, Benzema obținând și transformând cu siguranță un peanlty în startul primei reprize a prelungirilor. Așadar, Realul este aproape de o finală la care nici cei mai înfocați fani nu mai sperau la un moment dat, iar meritul este în mare măsură al lui Ancelotti, care a a avut probabil cea mai inspirată seară din carieră.
Presa iberică este și ea la picioarele antrenorului italian: "Dacă lui Ancelotti îi iese asta, dați-i trofeul", au notat jurnaliștii de la as.com.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo