Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Leo Messi, în al nouălea cer după ce a spart gheața la PSG și a marcat: "Încep să mă obișnuiesc!"

Irina Aldea

Publicat 29/09/2021 la 11:22 GMT+3

Leo Messi a spart gheața în sfârșit la PSG și a marcat primul său gol pentru noua echipă, după plecarea din vară de la Barcelona. Argentinianul a fost la interviul de după meci în al nouălea cer.

Leo Messi

Credit imagine: Getty Images

Leo Messi a marcat aseară al 121-lea său gol în UEFA Champions League, în poarta campioanei Angliei, Manchester City. Argentinianul, aflat la prima sa reuşită în tricoul lui PSG, a trimis balonul în plasă în minutul 74, cu o execuţie perfectă de la marginea careului, în urma unei combinaţii cu Kylian Mbappe.
Parizienii au deschis scorul în prima repriză, prin senegalezul Idrissa Gueye, în minutul 8. La finalul partidei, Leo Messi s-a arătat extrem de încântat de ce a reușit în meciul cu Manchester City, mai ales în contextul în care presiunea creștea pe umerii săi din cauza faptului că nu reușea nicicum să marcheze primul său gol în tricoul parizienilor.

Leo Messi, în al nouălea cer după ce a spart gheața la PSG

"Eram foarte dornic să joc pentru că am evoluat în puține partide. A fost al doilea meci pe acest stadion, dar încep să mă obișnuiesc cu echipa și colegii. Știam că azi e o zi importantă. Dar mai sunt multe meciuri. Era important să câștigăm în fața unui adversar uriaș, cu șanse la câștigarea competiției, pentru a uita de egalul din prima etapă.
Începem să ne cunoaștem din ce în ce mai bine și sunt sigur că totul se va îmbunătăți. Trebuie să creștem ca echipă. Acum am făcut un joc foarte bun. Trebuie să fim calmi. Am obținut o victorie importantă, în fața unui adversar care joacă la fel de foarte mult timp, care are jucători foarte buni și care a jucat o finală, dar trebuie să fim mai buni", a declarat Leo Messi după meci.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo